Sfântul Părinte papa Francisc a declarat într-un interviu că zilnic cere harul de a avea simţul umorului asemenea sfinţilor: "În fiecare zi mă rog acea rugăciune frumoasă a sfântului Thomas Morus: «Dă-mi, Doamne, simţul umorului». Pentru că simţul umorului te ridică, te face să vezi provizoriul vieţii şi să iei lucrurile cu un spirit de suflet răscumpărat. Umorul este acea capacitate de a fi copil în faţa lui Dumnezeu, de a-l lăuda pe Domnul cu un zâmbet şi chiar cu o glumă bine făcută" (20 noiembrie 2016).

Printre cei care au avut un bogat simţ al umorului şi au trăit bucuria evangheliei a fost şi sfântul Thomas Morus. Născut la Londra în anul 1478, a fost unul dintre cei mai mari umanişti ai timpului său. Prin viaţa sa a reuşit să concilieze ceea ce astăzi ar părea imposibil: a fost om politic şi om sfânt, cancelar la curtea regelui Angliei, Henric al VIII-lea, şi soţ fidel, scriitor iscusit şi tată model pentru patru fiice.

Greutăţile vieţii, moartea primei soţii, persecuţiile îndurate pentru fidelitatea faţă de Biserică le-a depăşit mereu prin rugăciune şi studiu. Îşi începea zilnic ziua prin ore de rugăciune şi studiu, fiind pasionat şi expert nu doar în drept civil şi canonic, ci şi în teologie, istorie, literatură. Ziua sa, chiar şi atunci când era cancelar la curtea regelui, începea în toiul nopţii, la ora 02.00. Studia şi se ruga până la ora 07.00 dimineaţa, apoi participa la sfânta Liturghie. Timpul de după sfânta Liturghie era dedicat familiei, alături de care lua zilnic micul dejun. Abia apoi pleca la muncă, reuşind astfel să ofere timp sufletului prin rugăciune, minţii prin studiu, familiei prin momente de comuniune şi serviciului prin devotament.

Thomas Morus le este cunoscut unora prin scrierile sale: "Utopia", "Ultimele patru lucruri", "Meditaţie pioasă", "Tratatul asupra pătimirii", "Replică lui Luther" etc. Altora le este cunoscut prin umorul său. Însă tuturor le este cunoscut prin conştiinţa sa pură, fidelă până în cele mai mici detalii lui Cristos, evangheliei şi Bisericii. Astfel, atunci când regele Henric al VIII-lea a decis să separe Biserica din Anglia de Biserica Catolică pentru a putea divorţa de soţia sa, Ecaterina de Aragon, şi să se căsătorească cu Anna Bolena, Thomas a preferat să suporte ameninţările, persecuţiile, închisoarea, ba chiar moartea, decât să acţioneze împotriva conştiinţei sale şi a legilor divine.

Sunt memorabile cuvintele adresate judecătorilor săi: "Aşa cum sfântul apostol Paul era prezent şi asista la moartea sfântului Ştefan şi acum amândoi se află în gloria sfinţilor din paradis şi prietenia lor va dura pentru totdeauna, tot la fel, cred cu adevărat, şi pentru aceasta mă rog din inimă, că, deşi acum, pe pământ, Excelenţele Voastre mă condamnaţi la moarte, vom putea totuşi dincolo, în paradis, să ne întâlnim împreună pentru mântuirea veşnică". Iar călăului său, în timp ce urca pe eşafod pentru a fi decapitat, i-a spus: "Vă rog să mă ajutaţi să urc; ca să cobor nu o să deranjez pe nimeni".

A fost omorât la 6 iulie 1535, sărbătoarea sfântului Thomas Becket, arhiepiscopul asasinat în anul 1190 în catedrala din Canterbury. Capul său, expus pe podul din Londra, l-a înlocuit pe cel al cardinalului Fisher, un alt om fidel Bisericii, executat la 22 iunie.

Thomas Morus a fost beatificat de papa Leon al XIII-lea în anul 1889 şi canonizat în anul 1935 de papa Pius al XI-lea. La 31 octombrie 2000, cu ocazia jubileului, Ioan Paul al II-lea l-a declarat patron al politicienilor şi al guvernanţilor.