Avem speranţe: privim înainte cu încredere

- Ce este cateheza?

În cadrul acţiunii pastorale, cateheza este o slujire eclezială, împlinită în comun de preoţi şi diaconi, de călugări, de călugăriţe şi, nu în ultimul rând, de orice credincios, întotdeauna în comuniune cu episcopul. Practic, această slujire se defineşte ca o acţiune educativă a Bisericii care vesteşte, celebrează, trăieşte şi transmite cu fidelitate evanghelia.

- Ce înseamnă a face cateheză?

Aruncând o privire asupra celor două mii de ani de creştinism, aş putea spune că modul de a face cateheză nu a fost întotdeauna acelaşi, ci a variat în funcţie de condiţiile sociale şi religioase în care s-au aflat atât cei care transmiteau credinţa, cât şi cei care o primeau şi o puneau în practică. De exemplu, în primii ani, după învierea lui Isus, a face cateheză însemna a relata cuvintele şi faptele Mântuitorului. Începând cu secolul al II-lea, cateheza era asociată catehumenatului, adică iniţierii la sacramente. La sfârşitul Evului Mediu, un mod foarte cunoscut de a face cateheză a fost propus de Conciliul din Trento şi a rămas cunoscut sub numele de catehism. În ultimul timp, mai exact după Conciliul Vatican II, au apărut mai multe feluri de a face cateheză, dintre care sunt mai cunoscute cateheza kerigmatică şi cea mistagogică.

- De ce este necesară cateheza? Pentru cine?

Transmitere a cuvântului lui Dumnezeu - cu scopul dezvoltării şi hrănirii credinţei - cateheza ne ajută să "pătrundem" în tainele sfinte şi să "înaintăm" pe calea convertirii. Cu alte cuvinte, este necesară şi pentru a transmite noilor generaţii tezaurul credinţei, dar şi pentru a-l pune noi în practică, de-a lungul întregii vieţi. Este asemenea unui proces educativ continuu, care ne conduce paşii în credinţă de la primele priviri, gesturi, relaţii cu cei dragi, până la pragul trecerii în lumea de dincolo. Astfel înţeleasă, cateheza ar trebui să facă mereu parte din viaţa noastră, a tuturor, deoarece ne formează ca discipoli ai lui Cristos şi ne ajută să ne exprimăm credinţa transmisă şi celebrată de Biserică.

- Cum şi când se face în timpurile noastre cateheza?

Făcând parte din viaţa noastră, cateheza jalonează întreg arcul evolutiv şi ne colorează toate atitudinile şi alegerile: ne arată cine suntem şi cine sunt cei din jurul nostru; ne ajută să înţelegem locul în care trăim şi să ne bucurăm de apropierea de cele sfinte şi de Dumnezeu; ne învaţă să simţim parfumul virtuţilor şi să ne pară rău de momentele în care ne-am apropiat de pericole. Cine nu-şi aduce aminte de zâmbetul mamei, de rugăciunea învăţată pe genunchii bunicilor, de aprinderea candelei, de prima floare aşezată pe altarul Maicii Preasfinte? Nu, nu se poate uita niciodată pregătirea care ne-a condus spre prima mărturisire, iar mai apoi spre prima Împărtăşanie şi spre primirea harurilor Duhului Sfânt sau a altor sacramente. Aceste momente şi multe altele din viaţa de copil, tânăr şi adult sunt marcate de educaţia la credinţă, şi devin un preţios dar oferit cu grijă şi primit cu bucurie.

- Care credeţi că sunt dificultăţile cu care se confruntă cateheza astăzi?

Dacă "familia este inima noii evanghelizări", iar "cateheza familială precedă, însoţeşte şi îmbogăţeşte orice altă formă de cateheză", cred că una dintre dificultăţile de astăzi ar putea fi transmiterea credinţei în familie. Acest fenomen e foarte complex şi cu multe variabile. Aş dori să mă refer doar la viaţa zilnică a familiei, aflată într-o schimbare năucitoare, supusă noilor exigenţe culturale şi de comunicare. Ce era acum zece ani a intrat parcă prea repede în filele istoriei. Faptul că parcă totul se află într-o schimbare rapidă şi de neprevăzut, ne condiţionează. Faptul că exprimarea credinţei ajunge să fie condiţionată atât de nesiguranţa locului de muncă al părinţilor şi de fenomenul migraţiei, cât şi de dorinţa de a fi la modă a copiilor şi de preocuparea excesivă a unora de a ţine pasul cu standardele de formare, nu mai este o noutate. În astfel de cazuri, din nefericire, apare riscul nu doar ca opţiunea religioasă, ci chiar acţiunea educativă a catehezei să fie pusă în paranteze, să fie lăsată pe ultimele locuri, sau chiar să treacă în uitare.

- Nu cu mult timp în urmă aţi fost numit responsabil al Oficiului pentru Cateheză. Ce v-aţi propus în această misiune?

Citind Cartea sinodală, am considerat că este foarte important să reluăm reflecţiile şi propunerile făcute de comisiile sinodale. Ştiu că domeniul catehetic este vast. De aceea, împreună cu o echipă de colaboratori de la oficiu, în perioada 2015-2016, am decis să realizăm un studiu de cunoaştere a situaţiei în care se află cateheza de pregătire la sacramente. Acest studiu ne-a ajutat să înţelegem mai bine ce ar trebui să facem pentru a actualiza cateheza locală la cerinţele actuale ale copiilor şi ale tinerilor. Cu amărăciune, trebuie să spun că nu ne-am ocupat încă de cateheza adulţilor. Pot să dau însă o veste bună pentru cateheţi şi pentru profesorii de religie: în perioada 7-9 septembrie a.c., vom începe o serie de cursuri despre pedagogia Kett, care vor fi organizate cu ajutorul unor specialişti din Germania, de două ori pe an, până în anul 2020. În acelaşi timp, dacă vom avea susţinere şi dacă vom găsi mijloacele financiare necesare, sperăm ca în următorii doi ani pastorali, 2017-2019, să edităm o serie de articole, cu scop informativ şi de sensibilizare, despre teme mai importante şi de actualitate din cateheza copiilor, a tinerilor şi a adulţilor.

- Cum este structurat oficiul?

Deocamdată, lucrăm la formarea unei echipe alcătuită din preoţi, surori, fraţi, profesori de religie şi credincioşi laici. De la 21 septembrie 2016, când membrii acestei echipe au primit mandatul catehetic, am format trei grupuri de lucru în zona Iaşi, Roman şi Bacău. Ca structură, suntem la început, dar avem speranţe: privim înainte cu încredere. Când avem de lucru în grup, ne întâlnim săptămânal, de obicei vinerea sau sâmbăta, la biroul oficiului de la Traian.

- Ce ne puteţi spune despre proiectele de cateheză din anul în curs?

În anul pastoral 2016-2017, itinerarele recomandate de Sinodul diecezan, mai exact, pregătirea la Botez, prima Împărtăşanie, Mir şi Căsătorie, au prioritate totală. Am început redactarea acestor itinerare, bine ştiind că realizarea acestora este o lucrare complexă, cu multe întrebări despre metoda catehetică cea mai potrivită şi despre problema adaptării materialelor şi a întâlnirilor la cerinţele copiilor şi ale tinerilor. Am ales să punem un mare accent pe naraţiunea biblică, să actualizăm metoda catehismului şi să introducem, totodată, elemente din cateheza axată pe aprofundarea Bibliei şi pe practica sacramentală.

- Ce aţi dori să transmiteţi copiilor, tinerilor şi adulţilor?

Să ne apropiem cu încredere de tainele sfinte, împreună, mici şi mari, şi să îndrăgim tot mai mult credinţa pe care am primit-o. Cred că puterea sacramentelor lucrează în sufletul şi în viaţa noastră când ne deschidem asemenea unei flori înaintea luminii, înaintea razelor harului lui Dumnezeu. Riturile şi rugăciunile presărate de-a lungul iniţierii creştine, de exemplu, ne ajută să intrăm pas cu pas în dinamica vieţi sociale şi creştine: au forţa să ne călăuzească şi să ne alimenteze credinţa. Să ne bucurăm de rodul străduinţei noastre şi al muncii depuse, nu de puţine ori, cu mult efort şi sacrificiu. Merită! Bucuria este rodul străduinţei. Trăim şi credem împreună, niciodată singuri. Să ne dăm mâna, cu sufletul împăcat, când mergem în casa Domnului. Toţi cunoaştem faptul că frumuseţea credinţei se lasă admirată când păşim spre lumină şi ne apropiem cu teamă sfântă de lumea sacrului, de sfintele sacramente, de însemnătatea învăţăturilor din Sfânta Carte. Calea catehezei favorizează aceşti paşi, iar harul lui Dumnezeu îi susţine şi îi însufleţeşte.