Tusea, ca simptom, este unul dintre cele mai frecvente motive pentru care oamenii apelează la medic. De cele mai multe ori este asociată cu problemele respiratorii, dar uneori poate semnala şi alte afecţiuni, cum este boala care dă întoarcerea conţinutului din stomac în esofag, sau prezenţa unui corp străin în gât sau în ureche, sau poate fi efectul secundar al unor medicamente. Toţi oamenii au experimentat cel puţin o dată tusea. Ar fi trei lucruri mari de spus despre tuse:
1) Este, până la un punct, un mecanism de apărare la diverşi factori iritanţi: fie că este reflexă (involuntară) - cel mai frecvent, fie că este voluntară - mai rar (de ex., când dorim să eliminăm un corp străin).
2) Poate fi primul semn de boală respiratorie, iar prin caracterul său (durată, momentul din zi în care apare, zgomotul pe care îl produce, producţia excesivă sau absenţa mucusului etc.) este de ajutor pentru orientarea spre o anumită boală.
3) Atunci când este persistentă dăunează pacientului: influenţează negativ respiraţia, activităţile şi somnul - până la epuizare, deteriorează calitatea vieţii şi produce jenă socială.
În lipsa bolii, tusea este declanşată de diverşi stimuli: variaţii de temperatură ale aerului inhalat, inspir profund, râs, mâncare fărâmicioasă, anumite mirosuri, statul în poziţie întinsă. O anumită cantitate de mucus este normală şi oferă protecţie căilor aeriene. Însă când cantitatea este crescută, se comportă ca stimul care poate declanşa reflexul de tuse: acest lucru se întâmplă la fumători, la cei care locuiesc în zone intens poluate şi în unele boli respiratorii.
Ce se întâmplă de fapt în tuse?! Stimulii amintiţi mai sus se comportă ca agenţi iritanţi şi odată ajunşi la nivelul căilor respiratorii declanşează o serie de evenimente în corp, care se finalizează cu apariţia tusei. Mai exact, nervii senzitivi de la acest nivel preiau informaţia că un agent irită mucoasa şi o trimit creierului. În creier are loc un contact între neuronii care aduc această informaţie (pe calea aferentă) şi neuronii care vor trimite răspunsul la muşchii respiratori (pe calea eferentă). Acum începe, efectiv, mecanismul tusei: omul inspiră profund, glota se închide (glota este orificiul dintre corzile vocale, prin care circulă aerul în timpul respiraţiei) şi muşchii respiratori se contractă, ceea ce face să crească presiunea în plămâni; ca răspuns, glota se redeschide şi aerul acumulat este expulzat brusc, cu o viteză foarte mare (circa 150 km/h), ceea ce face să apară şi zgomotul specific tusei. Totul se întâmplă într-o fracţiune de secundă. Uneori, odată cu aerul este expulzat şi agentul iritant (corp străin, mucus etc.), iar respiraţia revine la normal.
Uneori pot apărea semne de gravitate, iar consultaţia medicală este obligatorie: dificultăţi de respiraţie, tuse cu sânge, scădere în greutate, febră îndelungată.
Când apare în boli respiratorii, uneori este productivă, cu eliminare de secreţii, alteori este uscată, foarte iritantă. Fiind un mecanism de curăţare a căilor aeriene, nu este recomandată întotdeauna stoparea, iar tratamentul ar trebui să vizeze în primul rând cauza. Însă unele medicamente, siropuri, ceaiuri ajută la eliminarea mai uşoară a secreţiilor (expectorante). Altele calmează durerile provocate de tuse: lemnul dulce, glicerina, mierea, ghimbirul, diferite siropuri şi ceaiuri. Nu este însă indicată utilizarea acestora fără consultul medicului, deoarece unele pot ajuta tusea, dar simultan pot produce alte neplăceri (ex.: lemnul dulce creşte tensiunea arterială).
Mai important decât să tratăm este să prevenim. Să avem deci grijă de sănătatea noastră!
