Familiile au nevoie în continuare de sprijinul şi afecţiunea celor care le înconjoară cu preţuire.
Mulţumesc tuturor preoţilor care în anul 2016 au deschis poarta comunităţii şi au permis ca familiile din comunităţile încredinţate lor spre păstorire să fie "vizitate", să fie încurajate şi motivate să-şi trăiască şi mai mult vocaţia la iubire.
În anul 2016, Oficiul pentru Pastoraţia Familiei a fost prezent prin "Zilele familiei şi ale milostivirii" în aproximativ 30 de comunităţi, a avut în jur de alte zece întâlniri speciale, pe care le-a desfăşurat cu ajutorul episcopiei, al preoţilor din dieceză şi cu familiile pe care păstorii le-au încurajat să participe. De asemenea, cursul pentru logodnici, pe care l-am ţinut în cele zece centre decanale, chiar dacă aparent au participat puţini tineri, îşi dovedeşte importanţa şi necesitatea de la an la an. În anul 2016 au participat în jur de 80 de perechi.
În anul 2017, slujirea lui Dumnezeu prin familie continuă. Vă propun programul alăturat care cuprinde desfăşurătorul anual general al Oficiului pentru Pastoraţia Familiei: Întâlnirea Diecezană a Familiilor, care va avea loc la 5 august, la Bacău "Fericitul Ieremia", cursurile pentru logodnici, precum şi întâlnirile speciale care se vor desfăşura la Centrul "Gaudium et Spes", de la Traian. Se va putea participa doar prin înscriere prealabilă: e-mail [email protected] sau tel. 0785/828857, 0744/407260, sau la sediul decanatelor unde se vor desfăşura cursurile, ori la Traian. În acelaşi timp vor continua şi "Zilele familiei", în parohiile care vor dori.
Vă mulţumesc pentru că susţineţi pastoraţia diecezană a familiei, vă doresc un an 2017 plin de binecuvântarea lui Dumnezeu, iar sfânta familie de la Nazaret să binecuvânteze familiile pe care le păstoriţi, ca şi slujirea pe care o desfăşuraţi în favoarea lor.
Pr. Felician Tiba
Oficiul pentru Pastoraţia Familiei
* * *
Program 2017
21 ianuarie: Curs pentru logodnici, la Traian, Centrul "Gaudium et Spes"
28-29 ianuarie: Un weekend cu familiile în familie, la Traian, Centrul "Gaudium et Spes"
11 februarie: Întâlnire cu "familia rănită", la Traian, Centrul "Gaudium et Spes"
18 februarie: Întâlnire cu participanţii la cursul pentru logodnici din anul 2016, la Traian, Centrul "Gaudium et Spes"
25 februarie: Curs pentru logodnici, la Traian, Centrul "Gaudium et Spes"
4 martie: Întâlnire cu văduvii şi văduvele, la Traian, Centrul "Gaudium et Spes"
29 aprilie: "Cu familia la Emaus", la Traian, Centrul "Gaudium et Spes"
6 mai: Curs pentru logodnici, la Traian, Centrul "Gaudium et Spes"
5-7 mai: Exerciţii spirituale pentru laici, la Traian, Centrul "Gaudium et Spes"
13 mai: Curs pentru logodnici la Iaşi
20 mai: Curs pentru logodnici la Bacău-centru
27 mai: Curs pentru logodnici la Suceava
3 iunie: Curs pentru logodnici la Moineşti
10 iunie: Curs pentru logodnici la Piatra Neamţ
17 iunie: Curs pentru logodnici la Galbeni
1 iulie: Curs pentru logodnici la Oneşti
8 iulie: Curs pentru logodnici la Butea
15 iulie: Curs pentru logodnici la Focşani
22 iulie: Curs pentru logodnici la Iaşi
29 iulie: Curs pentru logodnici la Bacău-centru
5 august: Întâlnirea Diecezană a familiilor la Bacău "Fericitul Ieremia"
12 august: Curs pentru logodnici, la Traian, Centrul "Gaudium et Spes"
2 septembrie: Curs pentru logodnici, la Traian, Centrul "Gaudium et Spes"
9 septembrie: Curs pentru logodnici la Iaşi
18 noiembrie: Întâlnire cu văduvii şi văduvele, la Traian, Centrul "Gaudium et Spes"