Părintele Alexandru Balaţchi, misionar al Diecezei de Iaşi în Ecuador, în luna ianuarie, s-a întors pentru câteva zile acasă în România. După ce în anul pastoral ne-a relatat experienţa sa ca seminarist, acum am dorit să aflăm câte ceva din experienţa sa ca preot în Ecuador.

- Aţi pornit acum un an şi jumătate spre Ecuador, de această dată ca preot. Cum aţi simţit diferenţele dintre atunci şi acum?

Trăind deja un an şi jumătate ca preot în această ţară de misiune pot spune că de cele mai multe ori nu îţi dai seama când trece timpul. Atunci când vezi nevoia oamenilor de a avea un preot în mijlocul lor, mergi mereu înainte trecând peste toate dificultăţile. În ceea ce priveşte diferenţa dintre anul pastoral şi munca actuală ca preot, acum mă bucur că pot oferi toate sacramentele atunci când vizitez satele.

- Ajungând din nou în Ecuador aţi avut aceleaşi sentimente pe care le-aţi avut ca seminarist?

Da, am simţit aceleaşi sentimente. Pot spune că întorcându-mă acolo m-am întors acasă. Seminariştii care au făcut anul pastoral în această ţară ştiu că ni se spunea, încă de pe atunci, "padresito" şi eram consideraţi deja preoţi. Ceea ce s-a schimbat acum este responsabilitatea şi grijile din ce în ce mai mari. Ca preot ai responsabilităţi mai mari şi oamenii cer mai mult.

- Care sunt momentele plăcute sau mai puţin plăcute care v-au marcat?

Momente plăcute sau mai puţin plăcute trăim cu toţii. Cele neplăcute, în cazul meu, sunt legate de mentalitatea diferită a oamenilor care îi împiedică uneori să ne înţeleagă mai uşor. Cele plăcute sunt legate de căldura sufletească şi grija oamenilor faţă de mine. Ştiu că-mi doresc binele şi îmi spun să nu-i uit după ce îi vizitez, să mă rog pentru ei.

- Cum consideraţi că v-a schimbat această experienţă?

Această experienţă m-a învăţat şi m-a ajutat să am mai multă răbdare. De cele mai multe ori mi-am dat seama că nu trebuie să fugi de oameni, chiar dacă uneori rişti să nu ajungi acolo unde ţi-ai propus. Unii oameni fac sacrificii enorme pentru a ajunge din cele mai îndepărtate sate la preot pentru a-i cere ajutor spiritual.

- După un an şi jumătate de experienţă, ce trebuie să facă un misionar pentru a-l vesti pe Cristos?

Trebuie să pună accentul în primul rând pe disponibilitate, a fi mereu disponibil. La acestea se adaugă faptul de a fi bine pregătit în ceea ce priveşte morala Bisericii şi Codul de drept canonic. În cele din urmă, cine nu e pregătit din punct de vedere spiritual, nu poate rezista tuturor provocărilor pe care le întâlneşte acolo.

- Care este situaţia Ecuadorului acum?

Destul de dificilă. Oamenii sunt neajutoraţi şi suferă din cauza lipsei locurilor de muncă, neputându-şi asigura traiul de fiecare zi. O altă problemă, poate chiar mai gravă, este faptul că statul a permis ca orice cetăţean să poată avea asupra lui trei grame din orice clasă de droguri, fapt care a dus la creşterea criminalităţii şi a distrugerii tinerilor şi a copiilor.

- Pe scurt, care este programul zilnic, munca misionară?

Parohia are peste 90 de sate, ceea ce presupune o muncă intensă. Programul este următorul: până la mijlocul zilei sunt la biroul pastoral-parohial; iar după mijlocul zilei merg, vizitez şi celebrez zilnic Liturghia în patru sau cinci sate; în zilele de sâmbătă şi duminică Liturghiile sunt pe primul plan şi sunt multe.

- Ce le transmiteţi cititorilor?

Le mulţumesc tuturor pentru cadourile de Crăciun, precum şi pentru tot ajutorul pe care ni-l oferiţi prin intermediul Centrului Misionar Diecezan. Iar la final am o rugăminte: rugaţi-vă pentru noi! Mulţumesc!

A consemnat pr. Florin Petru Sescu