"Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi! Căci cu noi este Dumnezeu!" Sunt cuvintele melodiosului cânt care ne îmbucură sufletul ori de câte ori îl auzim, pentru că ne întăreşte credinţa în această realitate a iubirii lui Dumnezeu, creatorul şi Tatăl nostru.
Pe parcursul anului bisericesc, în "liturgiile cuvântului", dar şi la alte celebrări, îndeosebi cele închinate preasfintei Fecioare Maria, se face referire la cuvintele profetului Isaia (7,14): "Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi îi vor pune numele Emanuel, care înseamnă: Dumnezeu este cu noi" (Mt 1,23), cuvinte rostite de profet, ca semn, către regele Ahaz, când regatul lui Iuda se afla în mare primejdie.
De fapt, întreaga omenire, în urma păcatului originar, a fost şi este mereu în primejdii de tot felul, trupeşti şi sufleteşti. De aceea, raportarea la Dumnezeu, iubirea, providenţa absolută, este necesară şi salutară. Istoria omenirii o evidenţiază pas cu pas.
Nu putem fi de acord cu părerea că existenţa universului şi viaţa în ansamblul ei este ceva apărut "de la sine", că totul este un "rezultat al forţelor naturii" oarbe. Corectă este judecata: "Orice efect îşi are cauza sa". Întreaga creaţie îşi reclamă autorul: Dumnezeu.
În microserialul pe care îl începem, în micile episoade de pe această pagină, vom încerca să schiţăm, lună de lună, diferite aspecte ale realităţii permanente privind însoţirea familială pe care Tatăl ceresc ne-o acordă, căreia ne vom strădui să-i corespundem, pentru a fi cu adevărat copii ai săi. Sfânta Tereza a Pruncului Isus, al cărei mesaj îl notăm ca un îndemn de propăşire spirituală, este un exemplu al acestei intimităţi cu Dumnezeu care este binecuvântat în îngerii şi sfinţii săi.
