Membru de onoare
"Sanctitatea Sa papa Francisc a acceptat propunerea de a fi numit membru de onoare al Academiei Române", a spus într-un interviu acordat Redacţiei Române Radio Vatican academicianul Cristian Hera, vicepreşedinte al Academiei Române, după audienţa acordată de papa Francisc prezidiului Academiei Române, miercuri, 8 noiembrie. Sanctitatea Sa a cerut să nu se organizeze o ceremonie festivă, iar însemnele academice să-i fie trimise în Cetatea Vaticanului prin intermediul nunţiaturii apostolice de la Bucureşti.
Brad la Vatican
Împodobirea bradului dăruit de Arhidieceza de Elk, din Polonia, pentru a fi pus în Piaţa "Sfântul Petru", va fi realizată de copii din secţii de oncologie ale unor spitale din Italia şi de copii din zonele sinistrate din Arhidieceza de Spoleto-Norcia. Impunătorul brad roşu, cu o circumferinţă maximă de circa 10 m la bază, are o înălţime de 28 m.
SRUC 2018
În fiecare an, între 18 şi 25 ianuarie, se desfăşoară Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, o iniţiativă care îşi are originea într-o propunere ce datează din anul 1908. Tema pentru anul 2018 este "Dreapta ta, Doamne, s-a glorificat prin putere" (Ex 15,6), iar proiectul textelor a fost pregătit de Bisericile din Caraibe.
Evanghelia iubirii
La iniţiativa Oficiului Naţional pentru Pastoraţia Familiilor, din cadrul Conferinţei Episcopilor din Italia, în ziua de 11 noiembrie, la Roma, a avut loc simpozionul "Evanghelia iubirii, între conştiinţă şi normă", dedicat exortaţiei "Amoris laetitia" a papei Francisc. Au participat circa 70 de specialişti în probleme de familie, din mai multe ţări, printre care şi pr. Felician Tiba. Papa Francisc a avut o intervenţie video la începutul lucrărilor, în care a reafirmat că "viitorul Bisericii şi al lumii depinde de binele familiei".
O nouă eparhie
În prezenţa ÎPS Sviatoslav Şevciuc, arhiepiscop major de Kiev şi Halici, a mai multor episcopi, preoţi şi credincioşi ucraineni greco-catolici, la 18 noiembrie, a avut loc Liturghia de întronizare a episcopului Yosafat Moschych în noua Eparhie Greco-Catolică de Cernăuţi. Din Dieceza de Iaşi a participat o delegaţie formată din 15 persoane, în frunte cu PS Petru Gherghel.
Liturghii în zona Marche
Deoarece, începând cu 28 octombrie, a primit două parohii spre păstorire în Italia, la Montelabbate şi Apsella, pr. Alois Fechet va avea posibilitatea de a acorda asistenţă spirituală şi va putea celebra şi Liturghia în limba română (într-un loc care se va stabili) pentru românii care sunt în zona Marche: Pesaro, Urbino, Fano, Loretto, Senigallia, San Marino, Osimo, Jesi, Ancona, Rimini, Macerata, Fermo, Ascoli Piceno. Cei care doresc asistenţă spirituală în limba română îl pot contacta la adresa: Via Cavour, 2, 61025-Montelabbate (PU), tel. mobil: 0039/3382854375, fix: 0039/0721491322, e-mail: [email protected].
Învăţământul catolic
La Ciofliceni, PS Aurel Percă, responsabil al Comisiei pentru Învăţământ din cadrul Conferinţei Episcopilor din România, a coordonat, în perioada 17-19 noiembrie, întâlnirea naţională a responsabililor cu învăţământul catolic din diecezele şi eparhiile din ţară, cu tema: "Învăţământul religios-catolic din România: realităţi şi perspective". Dieceza de Iaşi a fost reprezentată de pr. Petru-Sebastian Tamaş şi pr. Anton Săboanu.