Din dorinţa papei Francisc, în Biserica Catolică, la 19 noiembrie, s-a celebrat Prima Zi Mondială a Săracilor. În mesajul său pentru această zi, intitulat "Să nu iubim cu vorba, ci cu fapta", papa Francisc a subliniat: "Săracii nu sunt o problemă: sunt o resursă din care trebuie să luăm pentru a primi şi a trăi esenţa evangheliei". PS Petru Gherghel, prin scrisoarea de la 1 noiembrie, îndemna la comuniune, "care să ne facă să trăim, împreună cu Sfântul Părinte şi cu întreaga Biserică şi mai ales cu cei săraci, bucuria evangheliei iubirii şi a împărtăşirii".
Peste 4.000 de nevoiaşi au participat în Vatican la Liturghia celebrată de papa, 1.500 luând apoi prânzul cu el, iar restul, în diferite structuri catolice din Roma.
În întreaga Biserică au fost realizate diferite iniţiative pentru a marca această zi. La catedrala din Iaşi, Ziua Săracilor a fost marcată prin Liturghia prezidată de PS Petru Gherghel, la care a îndemnat "să nu se uite că pe pământ există sărăcie... cu acest termen de sărac se înţeleg toţi aceia care suferă într-un fel sau altul. Există sărăcie cu adevărat materială, dar există şi o sărăcie spirituală, mai profundă, prin care trecem deseori, sărăcie care împovărează, iar Biserica este alături şi de cei care sunt astfel".