Istorioară morală de Iosif Spillmann
Traducere de Mons. Mihai Robu
(continuare din numărul trecut) Sima şi-a continuat relatarea: - Nu-ţi pot spune toate cuvintele înţelepte ce ieşiră din gura lui, de un singur lucru îmi aduc aminte: el îi spuse că învăţătura lui sapă temelia Japoniei, al cărui stăpânitor este Mikado tocmai pentru că e fiul zeului Soare. - Bravo! Sikatora nu este încă pierdut. Şi ce-i răspunse orbul? - Stăpână, el vorbi despre un copil dumnezeiesc, care a venit ca să facă pe toţi oamenii fii ai lui Dumnezeu, şi despre o baie fermecată, prin care se nasc din nou, şi despre o pâine fermecată, ce le dă viaţa veşnică. El mai avu neruşinarea să spună că atât el, cât şi cei doi băieţi deveniseră copii ai lui Dumnezeu prin această baie fermecată şi îl invită pe prinţ să facă la fel. Însă îi spuse că mai întâi trebuie să se lepede de toţi zeii japonezi. Sikatora răspunse la aceasta că, potrivit cu această învăţătură, orice cerşetor ar fi copil al lui Dumnezeu şi, prin urmare, nu ar mai putea fi nicio autoritate. Dar orbul spuse că şi creştinii se supun autorităţii, pentru că aşa e voia lui Dumnezeu, şi povesti o istorie lungă, cum creştinii acum 1500 de ani au rămas credincioşi împăraţilor răi, cu toate că aceştia îi prigoneau fără milă. - Vom încerca noi ascultarea lor... Ce s-a întâmplat mai departe? - Orbul îi dădu prinţului o carte şi-l rugă s-o citească cu atenţie, căci cuprinde toată învăţătura creştină, şi, dacă nu înţelege ceva, să ceară lumină de la Dumnezeu şi să îl întrebe pe paj - ei îl numesc Ştefan sau aşa ceva - ori mai degrabă pe ajutorul japonez al bonzilor creştini, care a tradus acea carte. Îi spuse că el însuşi se duce azi la Tosa, pentru că l-a chemat regele Paul, şi că la întoarcerea sa nădăjduieşte să-l găsească pe prinţ devenit copil al lui Dumnezeu. Apoi se despărţiră. Am terminat, stăpână! - Cerşetorul orb are să-l poată ajuta mult pe nebunul din Tosa, spuse regina cu glas batjocoritor. Bine, Sima. Acum cheamă-l pe Sikatora la mine. - Stăpână, prinţul a plecat azi-dimineaţă împreună cu regele şi cu vreo 30 de oameni în munţi, la vânătoare. Am auzit că se vor întoarce mâine seară înapoi. - Ai dreptate, uitasem... Cu atât mai bine. Atunci trimite-mi îndată pe afurisitul de paj din Funai. Spune-i şi lui Radiku să ţină pe aproape una dintre slugile sale. - Stăpână, nu cumva vrei să-l omori? - Ce-ţi pasă ţie? Ia seama să nu mă întărâţi mai tare! Fata dispăru din camera reginei şi, după câteva clipe, băiatul stătea în faţa stăpânei sale. El era cam palid, căci felul cum îl chemase Sima îi prevestea o scenă mai puţin plăcută, la care se aşteptase de mult cu inima plină de teamă şi, totodată, de bucurie. Se pregătise pentru aceasta prin rugăciune, şi chiar acum avea pe buze un "Bucură-te, Marie", în timp ce privirea lui nevinovată se îndreptă întrebătoare spre regină. După aceea, se aruncă la pământ, după cum era obiceiul, atinse covorul cu fruntea şi, la un semn al reginei, îngenunche înaintea ei la o depărtare oarecare. - Nu-i aşa că părinţii tăi au murit? - întrebă ea cu bunăvoinţă prefăcută. - Da, stăpână, amândoi au murit pe când slujitorul tău era încă mic de tot. Tatăl meu a căzut în luptele cu Satsuma, iar mama mea nu a mai trăit mult după aceea. - Atunci am să-ţi fiu eu mamă, dacă purtarea ta va merita un aşa favor. Du-te acum la bonzi şi adu de la ei o vulpe mică, pentru ca să o jertfim împreună lui Inari, zeul ocrotitor al semănăturilor de orez. - O, stăpână, n-am voie să fac aceasta şi nici nu vreau să fac! - Ce aud eu din gura ta! - strigă regina supărată. Imediat să-mi aduci vulpea sfântă! - N-am voie. Eu sunt creştin şi nu pot aduce jertfă zeilor - spuse băiatul fără şovăire. - Cum, îndrăzneşti să mi te împotriveşti? Nu vrei să împlineşti porunca reginei tale? Ştii ce pot face cu un servitor neascultător? - Poţi să mă baţi, răspunse Ştefan cu lacrimi în ochi, însă şi Domnul Dumnezeul meu a fost biciuit şi răstignit pentru mine... - Ce mai Dumnezeu, care atârnă pe cruce! - răspunse regina cu dispreţ. Nu numai că am să te biciuiesc, dar am să te şi răstignesc ca pe Dumnezeul tău. - Biciuieşte-mă şi răstigneşte-mă, dar nu blestema pe scumpul meu Mântuitor, care a murit pe cruce şi pentru tine! - răspunse băiatul şi se ridică înflăcărat de o mânie sfântă. El strigă cu ochii scânteietori şi cu mâna ridicată: - Eu ştiu că tu îl urăşti pe Dumnezeu şi pe slujitorii lui. Dar ia seama! El va veni odată cu sfânta cruce pe norii cerului, cu putere şi mărire mare, şi va trimite pe toţi duşmanii săi la moarte veşnică şi în focul iadului! Regina îngălbeni, trăsăturile feţei sale se deformară şi o ură neîmpăcată licărea în ochii ei. Ea bătu din palme şi strigă: - Săriţi! Sima, Oza şi voi, ceilalţi! Priviţi, spuse ea către servitoarele care alergaseră speriate în odaia ei, priviţi! Creştinii au ajuns aşa departe, încât un băiat nu numai că a refuzat să asculte de regina din Bungo, ci şi a îndrăznit să stea în poziţia aceasta în faţa ei şi să o ameninţe cu flăcările iadului! Vedeţi cum îndrăzneşte să stea înaintea reginei sale. Ba chiar cred că voia să mă omoare. Sima, cheamă-l repede pe Ioscimon, fiul meu cel mai mare, şi spune-i lui Radiku să vină în anticameră împreună cu oamenii săi! (va urma)
