Interviu cu pr. Eduard-Mihai Coşa, responsabil al Oficiului pentru Cler

M-au impresionat mereu preoţii "sfinţi" încă în viaţă

- Ce înseamnă a fi responsabil al Oficiului pentru Cler?

Ca şi celelalte oficii ale curiei diecezane, Oficiul pentru Cler face parte din organigrama diecezană şi este un instrument de legătură şi comunicare al episcopului cu preoţii săi implicaţi în diferitele sectoare de activitate ale diecezei. Responsabilul oficiului are misiunea de a colabora cu episcopul la derularea proiectelor stabilite pentru anul pastoral în curs.

- Care sunt proiectele Oficiului pentru Cler?

Sunt cunoscute în general proiectele anuale ale oficiului. An de an sunt organizate alternativ cursuri de formare teologico-pastorale şi serii de exerciţii spirituale. Pe lângă aceste programe anuale intervin periodic şi alte evenimente ocazionale. Evident, Oficiul pentru Cler ar trebui să privească şi spre seminarii, mai ales spre seriile care sunt în ultima perioadă a formării lor şi se pregătesc să intre în rândul clerului diecezan. Rolul oficiului precum şi un program general al proiectelor anuale vor fi prezentate şi explicate mai bine în Statutul oficiului în curs de elaborare.

- Ce va fi în anul 2017?

Pentru anul în curs, 2017, s-a anunţat deja programul pentru bianualele cursuri de formare teologico-pastorale. De menţionat însă că la ultimul consiliu episcopal, păstorul diecezei, făcând referinţă la normele Dreptului canonic şi ale Cărţii sinodale sublinia obligaţia fiecărui preot din dieceză de a-şi organiza programul astfel încât să-şi rezerve câteva zile de reculegere spirituală, pe lângă cele de formare. Apoi la sugestia Conferinţelor Superioarelor şi Superiorilor Majori din România care propun un trieniu de rugăciune şi reflecţie pentru adunările generale proprii ca pregătire a următorului Sinod al episcopilor din 2018 cu tema "Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional", PS Petru Gherghel recomandă, în primul rând tinerilor, ca în toate iniţiativele formative, pastorale şi catehetice să-şi îndrepte atenţia spre acest moment de o importanţă atât de mare, dar cheamă şi Oficiul pentru Vocaţii precum şi Oficiul pentru Cler să fructifice această oportunitate şi să dea un avânt animării şi discernământului vocaţional în Biserica locală.

- Dacă ne-am opri asupra statisticilor, de câţi preoţi vorbim în lume, în România, în dieceză?

Conform cifrelor prezentate de Anuarul pontifical 2016 (singura sursă abilitată să prezinte date oficiale), numărul în ansamblu al preoţilor - seculari şi călugări - a fost la sfârşitul anului 2014 de 415.792, în creştere faţă de anul precedent când erau 415.348. Tot după aceeaşi sursă în România sunt 1.978 de preoţi, dintre care 1.130 sunt romano-catolici (929 diecezani, 201 călugări) şi 848 greco-catolici (809 diecezani, 39 călugări). În Dieceza de Iaşi erau, la finalul anului 2016, 419 preoţi (285 diecezani, 134 călugări), la care se mai adaugă 96 care activează în afara diecezei.

- Care credeţi că sunt dificultăţile cu care se confruntă preoţii astăzi?

Intervenţiile ultimilor trei papi ai Bisericii au avertizat mereu asupra pericolelor care pot paraliza viaţa unui preot: secularismul, nihilismul, relativismul... În urma răspândirii acestor curente se constată scăderea drastică a vocaţiilor, cel puţin în Europa occidentală, dar deja şi în ţările estice. În afară de aceste dificultăţi culturale care îngreunează exercitarea misiunii sacerdotale, intervin şi mulţi alţi factori care pot genera sincope în ritmul pastoral al preotului: lipsa comunicării cu confraţii, oboseala acumulată, rutina, greutatea administrării bunurilor sau participarea prea timidă a credincioşilor, în special a tinerilor la viaţa Bisericii pot altera prospeţimea mărturiei de credinţă a preotului care ar trebui să arate lumii frumuseţea slujirii lui Cristos cu bucurie şi speranţă.

- Cum ar putea un preot să-şi reaprindă entuziasmul pentru misiunea pe care a primit-o şi să-şi sfinţească viaţa?

Dacă viaţa noastră nu se alimentează în mod constant din Dumnezeu, toate acţiunile devin fără conţinut. Pentru a ne reaprinde iubirea cea dintâi, avem nevoie periodic de momente speciale cum sunt cele oferite de exerciţiile spirituale, zilele de reculegere sau întâlnirile colegiale. Suntem obişnuiţi să predicăm şi "să dăm sfaturi", dar avem nevoie şi noi de ele. Avem nevoie de exerciţiile spirituale tocmai pentru a ne analiza starea sufletească, dacă suntem bine orientaţi, cu faţa spre Dumnezeu. Cât priveşte datoria primordială şi comună de a ne sfinţi, îmi vin în minte cuvintele unui profesor de spiritualitate pe care l-am avut în anii de formare. El afirma că sfinţirea preotului diecezan depinde în cea mai mare măsură de modul în care îşi trăieşte cele trei datorii (munus): datoria de a sfinţi - prin celebrarea sfintelor taine, datoria de a învăţa - prin predicarea cuvântului şi cateheză, şi datoria de a conduce - prin administrarea bunurilor încredinţate. Îndeplinirea cu fidelitate a acestora şi îmbinarea în mod armonios şi echilibrat îi garantează o viaţă rodnică şi împlinită.

- Ce ar putea să facă laicii pentru preoţi?

Într-o comunitate, credincioşii laici maturi ştiu că au datoria să se roage pentru preot şi să-l susţină în exercitarea triplei sale datorii - misiuni. Ferice de preotul care trăieşte în mijlocul unei comunităţi şi are în jurul său colaboratori laici. Ei pot fi oglinda noastră prin care ne vedem şi ne cunoaştem mai bine. Credincioşii laici din comunitate ne protejează, ne stimulează, dar ne şi corijează. Rolul lor în activităţile pastorale este esenţial. Dacă se întâmplă "să alunecăm", ei ne pot ridica, dacă rămânem în urmă ne trag înainte, iar dacă suntem înaintea lor ne urmează de aproape. După părerea mea, în dieceză rolul laicilor nu este evidenţiat suficient, iar potenţialul lor imens nu este îndeajuns fructificat.

- Ce exemple de preoţi sfinţi vă fascinează şi de ce?

Dincolo de figurile impunătoare ale sfinţilor păstori menţionaţi în calendarul creştin, m-au impresionat mereu preoţii "sfinţi" încă în viaţă. Sunt păstorii pe care i-am cunoscut din copilărie şi până în prezent, pe meleagurile noastre sau în lumea întreagă. Sunt vieţi de preoţi din care poţi citi povestea de iubire dintre ei şi Cristos; păstrez în memorie astfel de chipuri care mi-au transmis o privire magică, un surâs enigmatic, o vorbă de duh sau o lacrimă dulce, care însă mi-au influenţat vocaţia în mod pozitiv. Am admirat preoţii înzestraţi cu darul statorniciei şi al fidelităţii chiar şi în timp de încercare, cei cu spirit de sacrificiu şi zel apostolic, dar, în mod special, m-au fascinat preoţii care, ajunşi spre apusul vieţii, au ştiut să dezvolte şi să păstreze în ei spiritul copilului evanghelic.

- Ce este pentru dv. Preoţia?

Un mare dar primit de la Cristos, idealul meu. Este şi un mod de viaţă, o stare în care mă regăsesc. În cei 25 de ani de preoţie am avut ocazia să-i cunosc multele laturi. De foarte multe ori mi-a oferit bucurii şi satisfacţii de nedescris, m-a purtat de la cele mai mărginaşe comunităţi la impunătoarele catedrale sau saloane împodobite, însă niciodată nu a lipsit din ea crucea. De fapt, în cruce găsesc alinare în încercări şi forţă în dificultăţi, dar o simt ca şi o trambulină care mă ridică spre înălţimi. Fiecare zi o încep însemnându-mă cu ea şi, recunoscător lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite, îi declar: Îţi mulţumesc, Doamne!