Vizite apostolice
Papa Francisc va vizita Georgia şi Azerbaidjan între 30 septembrie şi 2 octombrie. La Tbilisi, se va întâlni cu preşedintele Georgiei, cu patriarhul ortodox Ilia al II-lea şi cu membri ai comunităţii siro-caldeene. Sâmbătă, 1 octombrie, papa va prezida sfânta Liturghie pe stadionul Meskhi, apoi va vizita bolnavii din centrul de asistenţă al părinţilor camilieni şi catedrala patriarhală din Mtskheta. Duminică, 2 octombrie, Sfântul Părinte va merge în Azerbaidjan. La Baku, va celebra o Liturghie în biserica "Neprihănita Zămislire" din cadrul centrului salezian. După-amiaza, programul prevede vizita la preşedintele ţării şi întâlnirea cu autorităţile la Centrul "Heydar Aliyev", unde Sfântul Părinte va avea un colocviu privat cu şeicul musulmanilor din Caucaz. Spre final vor fi întâlnirile cu episcopul ortodox de Baku şi cu preşedintele comunităţii ebraice.

Lideri religioşi împreună
Sute de lideri religioşi din toate cele cinci continente, personalităţi din lumea culturală şi reprezentanţi din sfera instituţională vor participa la o întâlnire internaţională, la Assisi, între 18 şi 20 septembrie, organizată de Comunitatea "Sfântul Egidiu", de Dieceza de Assisi şi de comunităţile franciscane din Assisi. Evenimentul doreşte să marcheze împlinirea a 30 de ani de la istorica Zi Mondială de Rugăciune, convocată de papa Ioan Paul al II-lea, la Assisi, în anul 1986.

Nou ambasador
Preşedintele României Klaus Iohannis a semnat vineri, 5 august, decretul privind acreditarea lui Liviu-Petru Zăpârţan în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României pe lângă Sfântul Scaun. Liviu-Petru Zăpârţan s-a născut la 11 iulie 1947. Este profesor universitar al Facultăţii de Istorie şi Filozofie din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca. În perioada 1996-2000 a fost ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Marele Ducat de Luxemburg.

Un nou dicaster
Papa Francisc a promulgat, la 17 august, scrisoarea apostolică în formă de motu proprio "Sedula Mater" prin care a înfiinţat Dicasterul pentru Laici, Familie şi Viaţă. "Competenţele şi funcţiunile care au aparţinut până acum Consiliului Pontifical pentru Laici şi Consiliului Pontifical pentru Familie vor fi transferate la acest dicaster de la 1 septembrie, cu încetarea definitivă a consiliilor pontificale de mai sus". Prefect al noului dicaster a fost numit începând cu 15 august Mons. Kevin Joseph Farrell, până acum episcop de Dallas (SUA). Dicasterul este articulat în trei secţiuni: pentru credincioşii laici, pentru familie şi pentru viaţă.

Primul preot mongol
Primul preot originar din Mongolia se numeşte Joseph Enkh şi a fost consacrat preot la Ulan Bator, în ziua de 28 august, de Mons. Wenceslao Padilla, prefect apostolic de Ulan Bator. "Acest eveniment are o importanţă deosebită pentru tânăra noastră Biserică, refondată în anul 1992 şi care numără în prezent puţin peste 1.000 de botezaţi", a spus pr. Prosper Mbumba, misionar congolez în Mongolia, membru al Congregaţiei "Neprihănita Inimă a Mariei", explicând că sfinţirea unui preot autohton va stimula entuziasmul şi simţul de apartenenţă în rândul populaţiei din Mongolia faţă de o Biserică percepută timp îndelungat ca fiind străină.

Preot ucis
Preotul Jacques Hamel din localitatea Rouen, regiunea Normandia, din nordul Franţei, a fost ucis în biserică, în dimineaţa zilei de 26 iulie, când două persoane înarmate cu cuţite au intrat, în timpul sfintei Liturghii, în biserica "Saint-Etienne du Rouvray", luând ostateci, pe lângă preot, alte patru persoane prezente la celebrare, două dintre acestea călugăriţe. Cei doi atacatori au fost neutralizaţi de forţele speciale, însă înainte de a fi ucişi l-au înjunghiat în gât pe preotul de 86 de ani. O altă persoană a fost grav rănită. Asociaţia "Ajutor Bisericii care Suferă" a decis să onoreze memoria părintelui Jacques Hamel, printr-o acţiune concretă: va susţine material formarea a o mie de preoţi din toată lumea.

Solidaritate
Musulmani din Franţa şi din Italia au participat duminică, 31 iulie, la Liturghii catolice, în semn de solidaritate după valul de atacuri teroriste care sporeşte tensiunea religioasă în Europa. Atât în catedrala gotică din Rouen, la câţiva kilometri de locul unde pr. Jacques Hamel a fost ucis de doi musulmani fanatici, cât şi în catedrala "Notre Dame" din Paris, unde liderul moscheii din Paris, Dalil Boubakeur, a luat cuvântul. Prezenţa musulmanilor a fost salutată cu bucurie de credincioşii catolici. Consiliul Musulman din Franţa (CFCM) a cerut musulmanilor să arate "solidaritate şi compasiune".

Ecumenism
Biserica Evanghelică Luterană din America (ELCA) a aprobat la adunarea din New Orleans, la 10 august, documentul "Declaraţie pe drum: Biserica, Preoţia şi Euharistia", care urmăreşte să propună o mai mare unitate între catolici şi luterani pentru binele lumii. În centrul documentului sunt "32 de declaraţii de acord" pe teme care privesc Biserica, Preoţia şi Euharistia. Documentul explorează şi diferenţele care rămân. ELCA, având rădăcinile în scrierile reformatorului german Martin Luther, numără peste 3,7 milioane de membri şi peste 9.300 de comunităţi în toate cele 50 de state americane.

Africa şi milostivirea divină
Continentul Africa va fi consacrat milostivirii divine. Evenimentul va avea loc la 14 septembrie, în cadrul celui de-al treilea Congres al Milostivirii din Africa şi Madagascar, care se va desfăşura la Kigali, în Rwanda, între 9 şi 15 septembrie. Papa Francisc va fi reprezentat la eveniment de cardinalul Monsengwo Pasinya, arhiepiscop de Kinshasa, în Republica Congo. Participanţii la congres vor face un pelerinaj la sanctuarul "Fecioara Îndurerată" de la Kibeho, programat la 15 septembrie. Cunoscută drept "Lourdes-ul Africii", localitatea comemorează apariţiile sfintei Fecioare Maria unor tineri, între anii 1981 şi 1989.

Caritas ajută Siria
Reţeaua Caritas din Siria a activat un fond de urgenţă, decizie posibilă şi datorită sumei de un milion de euro donată de Comitetul "8 la mie" al Conferinţei Episcopilor din Italia. De la începutul crizei din Siria şi pe toată durata anului 2015, Conferinţa a răspuns la apelurile lansate de Caritas din Siria şi de asociaţiile Caritas la nivel naţional din Iordan, Liban, Turcia, Grecia şi Cipru, susţinând intervenţii de peste 2.800.000 de euro, din care peste 1.200.000 de euro au fost donaţi Siriei, sumă destinată programelor de asistenţă de bază, în special alimente, medicamente şi locuinţe. În Siria, reţeaua Caritas a ajutat peste 1.300.000 de persoane doar în anul 2016.