Luna septembrie a acestui an reprezintă un moment important de aduceri aminte şi de laude aduse lui Dumnezeu pentru marele dar pe care l-a primit poporul nostru creştin prin slujirea Surorilor "Notre Dame de Sion".
Gândul care l-a preocupat pe Theodore Ratisbonne a fost ca surorile congregaţiei sale să se apropie cât mai mult de cuvântul lui Dumnezeu, transmis poporului prin aleşii săi, cuvânt care trebuie să fie un mijloc de apropiere între oameni, lucru care se poate realiza pe deplin prin Isus Cristos, Cuvântul făcut trup, cel aşteptat şi trimis în lume pentru a-i uni pe toţi oamenii în acelaşi popor, poporul lui Dumnezeu, care are menirea să transmită generaţiilor viitoare planul său de iubire.
Planul său de a face ca această lucrare a lui Dumnezeu să fie răspândită şi pe meleagurile Episcopiei de Iaşi s-a concretizat odată cu invitaţia făcută de episcopul de atunci Giuseppe Salandari, de pioasă aducere aminte, lucrare ce a crescut necontenit pe parcursul anilor, devenind o adevărată şcoală de cunoaştere a lui Dumnezeu, de preţuire şi cunoaştere a cuvântului său şi o tribună de chemare la o apropiere dintre oameni, între cei legaţi direct de Vechiul Testament cu cei care moştenesc cu bucurie Noul Testament, prin şi în Cristos, unsul lui Dumnezeu, chemat să formeze un popor nou, poporul noului şi veşnicului legământ.
Din voinţa şi planul întemeietorului, Theodore Ratisbonne, Congregaţia "Notre Dame de Sion" avea misiunea de a fi o "operă specială, în concordanţă cu învăţătura Bisericii, la care el aderase după un lung parcurs de reflecţii şi profunde schimbări în viaţa sa, pentru a pregăti şi mai bine îndeplinirea promisiunilor lui Dumnezeu". Susţinut de fratele său mai mic, Alphonse Ratisbonne, după ce o întâlneşte la Roma, într-o "viziune misterioasă", pe Maria cea legată de Sion, el alege şi stabileşte pentru noua congregaţie un nume inspirat: Surorile "Notre Dame de Sion".
"Chemarea surorilor la o dragoste infinită, pe care Dumnezeu a adresat-o poporului lui Israel, este trăită de surori în Isus Cristos, Cuvântul întrupat, şi în poporul cel nou, Biserica sa, şi este înţeleasă ca o chemare personală la viaţa călugărească. A trăi cuvântul lui Dumnezeu a fost de la început voinţa părintelui Theodore".
"După cum Maria, fiica Sionului, păstra toate în inima ei, la fel şi surorile trăiesc cuvintele lui Dumnezeu în inima lor, care împreună cu sfânta Euharistie reprezintă pâinea lor, miezul rugăciunii lor, a laudei, a vieţii lor comunitare, centrul studiilor şi baza aspiraţiilor lor apostolice", rezumă sora Iuliana, o membră actuală a acestei congregaţii, una dintre surorile care continuă să trăiască în timpuri noi carisma întemeietorului.
Pentru a cunoaşte şi mai bine această lucrare a harului, părintele Fabian Doboş prezintă într-o lucrare memorialistică, pregătită pentru acest moment comemorativ, parcursul istoric al acestei familii călugăreşti, de la întemeiere şi până în zilele noastre, oprindu-se într-un chip deosebit asupra activităţii Surorilor "Notre Dame de Sion" de la sosirea lor în Dieceza de Iaşi atât în Biserică, cât mai ales în şcolile voite de episcopul Giuseppe Salandari, domeniu deosebit de important pentru formarea şi educarea tinerelor din comunităţile catolice din Moldova.
Şcolile deschise de surori, cu mari sacrificii, atât la Iaşi cât şi la Galaţi, au avut un rol de reale şi mari împliniri şi au înscris o pagină cu litere de aur în istoria congregaţiei şi a Bisericii locale. De această muncă şi slujire s-au bucurat, alături de elevele catolice, şi multe tinere din oraşele Iaşi şi Galaţi, mai ales cele din comunităţile evreieşti prezente în teritoriu.
Jertfele lor nu pot fi uitate, iar oferta lor rămâne înscrisă nu numai în inimile credincioşilor catolici, ci şi a celorlalte comunităţi călugăreşti din Moldova acelor timpuri.
Timpurile grele care s-au abătut asupra întregii ţări au afectat puternic şi Congregaţia Surorilor "Notre Dame", pierzând toate casele şi şcolile deschise. Ecoul muncii lor şi glasul imobilelor lor care se mai află în picioare sunt o reală mărturie a iubirii, prezenţei şi a activităţilor lor formative între credincioşii episcopiei noastre. Surorile care au mai rămas nu încetează să ducă mai departe flacăra iubirii faţă de cuvântul lui Dumnezeu, faţă de jertfa lui Cristos, cel pe care l-au ales să-l slujească, asemenea Maicii Domnului, chemată şi invocată pe drept cuvânt: Maica Cuvântului - "Notre Dame de Sion".
Istoria a fost plină de fapte vrednice de laudă din partea surorilor, care s-au jertfit să facă vie intenţia părintelui Ratisbonne printre toţi cei care aşteptau cu mult dor cuvintele mântuitoare ale lui Dumnezeu.
Încercările şi rănile care s-au deschis pe parcurs rămân mai departe deschise şi reprezintă argumentul iubirii celor care au ales să slujească cuvântul, iubirea şi milostivirea, asemenea lui Cristos, care s-au dăruit pentru poporul său şi după exemplul Maicii Domnului a Sionului şi a marelui apostol al cuvântului şi al speranţei în împlinirea promisiunii făcute de Dumnezeu prin Abraham şi profeţii vechiului legământ prin noul şi veşnicul legământ iscălit prin sângele lui Cristos, adevăr susţinut cu viaţa şi opera sa de către venerabilul Theodore Ratisbonne.
Cartea părintelui Fabian Doboş, pregătită pentru acest moment celebrativ, pe lângă faptul că reprezintă o reamintire a rolului desfăşurat de opera părintelui Theodore Ratisbonne, ca un dar şi inspiraţie a Duhului Sfânt pentru Biserica Universală, şi, desigur, şi pentru Dieceza de Iaşi, este, în acelaşi timp, şi un prinos de recunoştinţă faţă de toate surorile care au muncit în această congregaţie, lăsându-ne nu numai o amintire rodnică de apreciat, ci şi o moştenire care trece peste graniţe şi greutăţi şi rămâne ca un imbold atât pentru surorile de azi, care lucrează mai departe în dieceza noastră, cât şi pentru noi, toţi cei care ne bucurăm de o moştenire de dragoste şi de jertfă din partea atâtor suflete generoase, inspirate şi conduse de carisma vrednicului de amintire pr. Theodore, ajutat în idealul său de fratele Alphonse, ambii îndrăgostiţi de cuvântul lui Dumnezeu şi plini de încredere în împlinirea făgăduinţelor făcute părintelui nostru Abraham.
Un gând de frumoasă aducere aminte, un prinos de recunoştinţă marelui Theodore şi fratelui său Alphonse, o vie mulţumire surorilor care au iubit poporul lui Dumnezeu din Moldova, şi o încurajare pentru toate surorile de azi şi pentru tinerele dornice de slujire sub inspiraţia fondatorului şi a celor care ne-au lăsat o aşa de frumoasă moştenire şi bogăţie spirituală şi culturală.
Un singur lucru este clar şi mângâietor: lucrarea surorilor s-a înscris în memoria noastră a tuturor ca un mare tezaur şi ca o bogată moştenire, iar surorile care continuă această operă şi care retrăiesc amintirea acestor fapte măreţe şi îşi amintesc de lucrarea generoasă a surorilor din trecut reprezintă un imbold pentru continuarea slujirii, ştiind că "cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece" (Mt 24,35), iar numele lor va fi scris în cartea vieţii şi în ceruri.
Cu profund respect şi o pioasă cerere a binecuvântării de la Domnul,
+ Petru Gherghel, episcop de Iaşi
