Dacă răul a intrat în lume odată cu păcatul, răul este vincibil (de învins). Ajunge să-l înţelegi. Cam aşa se exprimă undeva părintele Quirino Salomone. Căci ne-a fost dată putere asupra oricărui spirit al răului; nimic nu ne poate dăuna (cf. Mc 16,17-18). Însuşi Dumnezeu Tatăl ne eliberează. În acest sens chiar cele zece porunci nu sunt altceva decât milostivire a sa, sfaturi ale sale, secrete pe care ni le-a descoperit din iubire. Căci dacă interdicţia este cheia libertăţii, răul este în mod clar interdicţie încălcată, în sensul de bine refuzat; dar nu pierdut pentru totdeauna; şi aceasta pentru că ne este pus mereu la dispoziţie în mod gratuit. Iar aceasta înseamnă har.
Dacă istoria omului pe pământ este aproape, instantaneu şi istoria răului, imediat începe şi istoria mântuirii. Mai întâi în proiect, apoi în curs de realizare şi, în sfârşit, în împlinire, cu perspectiva desăvârşirii. Căci odată cu înmulţirea păcatului, harul a fost revărsat cu şi mai multă abundenţă. Iar declanşarea acestei abundenţe a avut loc odată cu jertfa mântuitoare a lui Isus Cristos. Crucea lui a transformat în dar până şi urmările păcatului; ca suferinţa.
Cât despre rău, acesta nu s-a transferat, ci continuă să rezide în voinţă. De ea depinde; în sensul de a fi sau nu învins prin har; în cunoştinţă de cauză.
