Micul emigrant

Istorioară morală de Christophor v. Schmid

Traducere de Bronislav Falewski

(continuare din numărul trecut)

Doamna de Waldenberg a povestit lui Laurenţiu şi Ioanei cum s-a întâmplat că mama lui Ludovic a venit imediat tocmai din Boemia. Lucrurile au stat astfel: mama lui Ludovic s-a refugiat la Praga. Tot aşa şi domnul şi doamna de Waldenberg s-au instalat acolo. Dar contesa nu ştia nimic despre aceasta; ea trăia foarte retrasă în Praga şi nu vizita societăţile. Administratorul din Waldenberg trebuia să dea cont stăpânilor săi din când în când despre cele ce se întâmplau în circumscripţia sa. Aşadar, a scris şi despre procesul cu privire la galbenii care au fost găsiţi cusuţi într-un frac al unui mic francez emigrat. Doamna de Waldenberg a povestit această întâmplare într-o societate. O distinsă doamnă care era de faţă şi o cunoştea pe mama lui Ludovic a istorisit aceasta mai departe. Mama lui Ludovic s-a dus imediat la doamna de Waldenberg ca să afle mai multe amănunte.

Administratorul a scris pe larg acest caz. Locul Waldenberg, numele de Ludovic, ziua în care a pierdut-o pe mama lui, numele sub care s-a refugiat mama lui, contesa, numărul galbenilor, tipul lor se potriveau în toate. Contesa nu se mai îndoia deloc că băiatul în a cărui haină s-au găsit galbenii ar fi chiar băiatul ei Ludovic; căci ea însăşi a cusut galbenii în haină. Ardea de dorul de a-şi vedea copilul, dar nu îndrăznea să plece la Waldenberg, deoarece încă nu era pace, doar armistiţiu, iar trupele franceze se mai aflau încă pe pământul german. Dar domnul de Waldenberg i-a spus contesei:

- Eu şi soţia mea suntem dispuşi să vă însoţim imediat până la Waldenberg. Dacă vă hotărâţi să figuraţi în paşaport ca tovarăşă de companie a soţiei mele vă garantez că puteţi ajunge la Waldenberg fără nicio problemă şi aici veţi găsi un adăpost plăcut. Contesa a primit această propunere cu cea mai mare bucurie şi toţi trei au plecat în călătorie:

- Astfel, a spus doamna de Waldenberg după ce a terminat de istorisit, aceşti galbeni au fost motivul pentru care mama lui Ludovic a venit imediat aici. Fără această bănuială, în care aţi ajuns voi, tu, bunul meu Laurenţiu, şi scumpa mea Ioana, ar fi trecut poate mulţi ani până ce contesa şi-ar fi găsit fiul.

- Ah, a spus Ioana plină de fericire, bucuria pe care o trăiesc Ludovic şi mama lui m-a făcut să uit ruşinea nemeritată pe care am îndurat-o! Bucuria mea se aseamănă cu bucuria pe care o aveţi acum dv. Da, aici văd din nou că Dumnezeu ştie să conducă toate necazurile şi suferinţele pe care ni le trimite, spre binele nostru şi al altora.

Doamna de Waldenberg i-a adus aminte mamei că trebuie să plece la castelul din Waldenberg. Contesa s-a ridicat, s-a îndreptat spre Laurenţiu şi Ioana şi şi-a exprimat mulţumirile în cuvinte pline de emoţie, cuvinte care au fost traduse de către doamna de Waldenberg în limba germană. Ioana a adus galbenii care au mai rămas împreună cu socotelile despre cheltuielile făcute şi voia să îi dea înapoi; dar mama lui Ludovic a spus:

- Despre aşa ceva nici nu poate fi vorba! Păstraţi aceşti bani, mă voi strădui ca iubirea arătată faţă de copilul meu să fie răsplătită cât mai bine.

Ioana se grăbea să împacheteze hainele şi albiturile lui Ludovic, şi după vreo câteva minute copiii ei, Liza şi Conrad, au adus fiecare câte o legătură. Când Ludovic a văzut legăturile pregătite pentru călătorie şi trebuia acum să se despartă, a rămas foarte mişcat; faţa lui cea plăcută exprima urme de durere şi a început să verse lacrimi. Şi-a luat rămas bun de la părinţii săi adoptivi şi apoi i-a îmbrăţişat pe copii, ca pe nişte fraţi şi surori. Laurenţiu, Ioana şi copiii au început să plângă. Şi mama lui Ludovic era foarte mişcată, şi ochii i s-au umplut de lacrimi.

- Aici văd din nou o dovadă, a spus ea, că toţi cei din casă l-au iubit din toată inima pe Ludovic al meu şi că a fost îngrijit ca la el acasă.

Doamna de Waldenberg i-a mângâiat pe copii, precum şi pe Laurenţiu şi Ioana.

- Nu plângeţi, oameni buni, a spus ea; Ludovic nu îşi ia rămas bun pentru totdeauna; vom mai rămâne încă multă vreme la Waldenberg. Aşa că îl veţi mai putea vedea.

Ludovic s-a urcat împreună cu mama lui şi cu doamna de Waldenberg în trăsură; şi după ce au oprit la casa parohială, unde l-au vizitat pe paroh şi i-au mulţumit pentru iubirea şi bunăvoinţa arătată faţă de Ludovic, au pornit spre castelul din Waldenberg.

12. Răsplată şi pedeapsă

Mama lui Ludovic a rămas un timp la Waldenberg. După ce s-a încheiat pacea a venit aici şi soţul ei, contele. Bucuria contelui, contesei şi a mult iubitului lor fiu, care s-au văzut împreună după atâta despărţire, nu se poate exprima în cuvinte. Pe cât de mare le era bucuria, pe atât de mare era recunoştinţa lor faţă de Dumnezeu.

După ce au vorbit câteva ore de-a rândul numai despre cele ce le-a îndurat pe când erau despărţiţi - deodată, contesa i-a spus soţului ei:

- Acum să ne gândim cum să-i răsplătim pe părinţii adoptivi ai lui Ludovic.

Contele şi contesa au pierdut, ce e drept, moşiile din Franţa; dar mai posedau un capital însemnat pe care l-au depus pe timpuri în Anglia. Pe lângă acestea contesa şi-a salvat o întreagă comoară de nestemate. A adus cutia cu giuvaeruri, a deschis-o şi a spus:

- Toate aceste pietre nestemate le-aş fi dăruit numai să-mi regăsesc fiul pierdut! Nu ar fi bine să jertfim cel puţin una dintre aceste pietre, acest diamant frumos, pentru a răsplăti iubirea pe care au arătat-o aceşti oameni, Laurenţiu şi Ioana? Îl vom ruga pe domnul de Waldenberg să ne vândă nouă moşioara pe care Laurenţiu o ţine azi în arendă. Şi această moşioară o vom dărui acestor oameni inimoşi. În felul acesta piatra nestemată poate aduce fericirea unor oameni - ceea ce ei merită deja. (va urma)