Anul jubiliar al Milostivirii Divine se apropie de sfârşit. Un spaţiu de timp salutar în opera de evanghelizare, de meditare, de convertire şi de real progres spiritual.
Am ascultat cu atenţie îndemnul psalmistului: "Lăudaţi-l pe Domnul, pentru că este bun, pentru că veşnică este îndurarea lui!" (Ps 135[136],1). Slujitorii altarelor, în frunte cu ierarhii lor, crainici ai evangheliei şi administratori ai sfintelor taine ca izvoare de har, conştientizează mereu poporul lui Dumnezeu în ceea ce priveşte nemărginita iubire milostivă divină oferită omenirii de-a lungul mileniilor. Convinşi de această realitate permanentă, ne asociem psalmistului care cântă bunăvoinţa deosebită a lui Dumnezeu faţă de alesul său, regele David: "Îndurările Domnului în veci le voi cânta, cu gura mea voi proclama din generaţie în generaţie adevărul tău" (Ps 88[89],2), făcând la fel, fie individual, fie comunitar.
Ca beneficiari ai iubirii milostive divine suntem îndemnaţi stăruitor de Domnul nostru Isus Cristos: "Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv!" (Lc 6,36). Şi, slavă Domnului, faptele de milostenie, atât cele de natură materială, cât mai cu seamă cele de natură spirituală (având în vedere prioritatea spiritului), sunt o constantă personală, divino-umană, pe care Biserica creştină a instituţionalizat-o, în decursul celor două milenii, în carismele numeroaselor ordine, congregaţii şi institute călugăreşti, prezente în toată lumea. Amintesc doar câteva iniţiative de mare notorietate: Sfântul Vasile cel Mare (330-379), arhiepiscop de Cezareea Capadociei, teolog, exeget, părinte al monahismului oriental, se dedică operelor umanitare pe care le organizează cu multă râvnă. Sfântul Ioan de Matha înfiinţează în anul 1198 Ordinul Trinitarienilor pentru răscumpărarea prizonierilor şi sclavilor creştini din robia sarazinilor. Sfântul Vincenţiu de Paul fondează în 1625 Confraternitatea Carităţii, iar ajutat de doamna Luiza de Marillac, în 1633, Asociaţia Fiicelor Carităţii. În timpurile mai aproape de noi, sfinţi ca Ioan Bosco, Iosif Cottolengo, Alois Orione se întrec în opere de caritate. După al Doilea Război Mondial care a adus o sumedenie de suferinţe, Caritasul creştin, cu numeroasele lui structuri, vine mereu în ajutorul celor "loviţi de soartă". În felul acesta, circuitul iubirii milostive este asigurat.
