În mesajul de anul acesta pentru cea de-a 90-a Zi Mondială a Misiunilor, Sfântul Părinte invită membrii Bisericii să iasă ca "ucenici misionari, fiecare punând în slujbă propriile talente, propria creativitate, propria înţelepciune şi experienţă în ducerea mesajului duioşiei şi compasiunii lui Dumnezeu întregii familii umane".

Un exemplu în acest sens este acela al unui misionar italian, don Giuseppe Arnoldi, care, plecând în misiune, le transmite prietenilor o scrisoare în care îşi exprimă convingerea sa cu privire la activitatea misionară. Iată câteva rânduri: "Dragi prieteni, plec cu bucurie! Plec cu bucuria de a fi un necunoscut, având posibilitatea de a învăţa mai mult de la toţi şi de la toate. Sunt bucuros că voi putea merge mai mult pe propriile mele picioare, lăsând deoparte orice siguranţă, căutând ceea ce valorează mai mult. Plec pentru că am înţeles că nu pot aştepta să fiu răsplătit, că nu e atât de important să-i ajut pe cei care stau bine, care sunt tari în credinţă. Este nevoie de mine dincolo, departe, acolo unde este mai puţină . Până acolo însă trebuie să mă deplasez; merg să-i aleg pe cei din urmă, pe cei care ar putea fi uitaţi.

Plec pentru a-l duce pe Cristos! Am înţeles că acolo unde ajunge Cristos, ajunge ; iar el nu va permite nimănui să-şi piardă speranţa.

Ce merg să fac în misiune!? Merg să mă identific cu suferinţa, chinul, durerea oamenilor, pentru că o luptă inegală i-a îmbătrânit prematur. Merg pentru a trăi cu ei, pentru a trăi altfel creştinismul meu şi speranţa pe care o am în Cristos; merg pentru a fi cu cei săraci şi neînsemnaţi; merg pentru a împărtăşi cu ei riscurile şi speranţa acestui ceas al renaşterii.

Rugaţi-vă pentru mine. Pe curând!"

"Este nevoie de mine dincolo, departe, acolo unde este mai puţină viaţă", spunea părintele Giuseppe şi a ieşit pentru a fi un ucenic misionar, punând în slujba lui Dumnezeu propria fiinţă - talentul, creativitatea, înţelepciunea, experienţa - pentru a duce mesajul compasiunii lui Dumnezeu. Aceasta este adevărata angajare misionară, o angajare care cere tot ceea ce avem şi suntem.

Mesajul continuă vorbind despre milostivirea Tatălui care întâlneşte fiecare creatură, care caută să adune la sânul său, asemenea "sânului matern", orice creatură oricât de mică, asuprită, sau îndepărtată ar fi. Asemenea unei mame, Dumnezeu le dă viaţă copiilor săi, vrea să-i crească şi să-i educe. Chiar în faţa "fragilităţii şi infidelităţilor lor", el "se înduioşează şi freamătă de compasiune..., el este milostiv faţă de toţi". La această milostivire face referinţă Sfântul Părinte atunci când îi invită pe membrii Bisericii să o facă cunoscută, să o mărturisească până la marginile pământului. Acesta ar trebui să fie ţelul oricărui misionar.

Milostivirea lui Dumnezeu îşi află "manifestarea cea mai înaltă" în Cristos, Cuvântul întrupat. Cel care îl primeşte pe Isus prin evanghelie şi-l urmează prin sacramente, cu ajutorul Duhului Sfânt, poate deveni milostiv precum Tatăl; iar Biserica trebuie să fie în mijlocul omenirii "comunitatea care trăieşte din milostivirea lui Cristos": se simte privită şi aleasă de el cu iubire. Din această imagine frumoasă a iubirii lui Dumnezeu, ucenicul misionar îşi "scoate stilul mandatului său, trăieşte din ea şi o face cunoscută". În acest sens, papa Francisc aminteşte şi de prezenţa feminină în lumea misionară, prin implicarea lor în vestirea directă şi slujirea caritativă.

Un alt amănunt important în mesaj este acela al evanghelizării care "porneşte de la activitatea educativă". E nevoie de timp şi angajare, asemenea viticultorului (cf. Lc 13,7-9), pentru a aştepta roade. Biserica are nevoie de ani de formare, pentru a vedea roadele evanghelizării.

Asemenea pr. Giuseppe, preoţi şi surori din dieceza noastră au pornit pentru a duce mesajul de pace, milostivire şi viaţă. Dar ei vor avea mereu nevoie de ucenici misionari rămaşi acasă, care să-i susţină prin rugăciuni şi gesturi concrete.

Dumnezeu să ne ajute, să fim toţi ucenici misionari ai păcii, milostivirii şi vieţii!