Pentru toată Valea Slănicului sâmbătă, 10 septembrie, a fost o zi foarte importantă şi unică deoarece, după 11 ani de rugăciune şi dăruire, inima comunităţii parohiale a primit un nou impuls de credinţă şi i-a adus preamărire lui Dumnezeu, prin consacrarea altarului şi sfinţirea bisericii din Cerdac, filiala Parohiei Slănic Moldova, de către PS Aurel Percă.
Ceremoniile au început în jurul orei 10.45, când pr. Petrică Dăncuţ, parohul comunităţii, împreună cu preoţii şi o mare mulţime de credincioşi, l-au întâmpinat pe PS Percă. Doi copii în costum naţional au oferit pâine şi sare, după care părintele paroh a prezentat istoricul bisericii.
Cei peste două sute de naşi ai bisericii, din rândurile credincioşilor comunităţii, cu lumânări şi pânză albă, au înconjurat lăcaşul sfânt, a căror ziduri exterioare au fost stropite cu apă sfinţită. Apoi s-a deschis solemn uşa principală a bisericii conform ritualului, urmând să fie sfinţite şi zidurile interioare.
După liturgia cuvântului, în cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul ne-a invitat să realizăm o Biserică vie, să fim convinşi şi încrezători în prezenţa lui Isus în sfânta Euharistie şi să invocăm mereu ajutorul sfinţilor, în mod deosebit pe cei trei fericiţi ale căror relicve s-au depus în altar: Ieremia Valahul, Anton Durcovici şi Vladimir Ghika.
Alte cinci momente care au completat ritualul consacrării altarului şi sfinţirii bisericii: litania tuturor sfinţilor, rugăciunea de consacrare, ungerea cu sfânta crismă a altarului şi a pereţilor bisericii, tămâierea altarului şi a bisericii, împodobirea altarului şi iluminarea bisericii.
După binecuvântarea finală toţi credincioşii şi pelerinii, veniţi la această sărbătoare, au servit masa în curtea bisericii, în semn de comuniune şi împărtăşire a recunoştinţei aduse Domnului şi sfintei Fecioare Maria.
În semn de aducere aminte, Preasfinţitul Aurel a plantat un brad argintiu în curtea bisericii.
În octombrie 2004, pr. Francisc Căzănel a cumpărat terenul pe care era o construcţie veche din care s-au păstrat doar zidurile laterale consolidate ulterior. La 12 septembrie 2005, credincioşii au început lucrările de construire a noii biserici sub îndrumarea arhitectului Gheorghe Herea. La 22 august 2007, credincioşii au primit cu bucurie decretul episcopal nr. 1659 prin care PS Petru Gherghel a stabilit ca biserica să fie încredinţată grijii Mamei noastre cereşti, având hramul Naşterea Sfintei Fecioare Maria.