Anul Sfânt al Milostivirii sau Jubileul Milostivirii a fost deschis de papa Francisc la 8 decembrie 2015 şi a fost marcat prin deschiderea porţii sfinte a bazilicii "Sfântul Petru" din Vatican. Duminică, 13 decembrie 2015, s-au deschis porţi sfinte în toate diecezele din lumea întreagă. Se estimează că au fost deschise aproximativ zece mii de porţi sfinte în 2.089 de dieceze, de pe toate continentele.

Programul anului jubiliar a cuprins douăsprezece jubilee, dintre care ultimul va avea loc la 6 noiembrie şi este dedicat celor închişi; pelerinaje la poarta sfântă din Vatican, prin care au trecut aproximativ douăzeci de milioane de pelerini, dar şi la celelalte biserici; trimiterea misionarilor milostivirii; congrese ale milostivirii; trăirea faptelor de milostenie trupească şi sufletească; iniţiativa "24 de ore pentru Domnul".

Prin cele trei porţi sfinte din Dieceza de Iaşi au trecut aproximativ zece mii de pelerini. Pelerinajele au fost organizate atât la nivel parohial, cât şi la nivel decanal, dar au fost şi pelerini care au mers în grupuri particulare.

S-au organizat misiuni populare în toate parohiile. În luna noiembrie vor mai fi misiuni populare după cum urmează: 4-6 noiembrie: Galbeni - pr. Felician Tiba; 10-13 noiembrie: Chetriş - pr. Irinel-Iosif Iosub; Sascut Sat - pr. Cristian Ignat; Slănic Moldova - pr. Ciprian Bişoc; 11-13 noiembrie: Târgu Frumos - pr. Ionuţ Pal; 17-20 noiembrie: Ciucani - pr. Francisc Fărcăşel; Stufu - pr. Robert Gaşpal; Tărâţa - pr. Irinel-Iosif Iosub; 18-20 noiembrie: Adjud - pr. Ştefan Acatrinei, OFMConv.; Floreşti - pr. Augustin Benchea; 25-27 noiembrie: Arini - pr. Eduard Păduraru; Frumoasa - pr. Petrică Dăncuţ.

O altă iniţiativă în acest an al milostivirii a fost Congresul Milostivirii Divine desfăşurat la Iaşi în zilele de 9 şi 10 iunie, care a avut ca scop apropierea de milostivirea lui Dumnezeu, şi, prin ea, apropierea între fiii lui Dumnezeu.

Anul Sfânt al Milostivirii se va încheia la 20 noiembrie, când papa Francisc va închide poarta sfântă din Vatican. Duminică, 13 noiembrie, se vor închide porţile sfinte ale bazilicilor din Roma şi din toate diecezele lumii.

Acest an jubiliar a însemnat pentru întreaga Biserică o accentuare a dimensiunii milostive a lui Dumnezeu faţă de oameni, dar şi a noastră faţă de aproapele. Prin împlinirea condiţiilor cerute pentru obţinerea indulgenţei jubiliare credincioşii au simţit milostivirea lui Dumnezeu faţă de ei şi au înţeles care este menirea lor pe acest pământ: "Fiţi milostivi, precum Tatăl vostru este milostiv!" (Lc 6,36).