Familia şi pacea sunt condiţii necesare dezvoltării armonioase a fiinţei umane.

Asemenea organismului uman care este afectat atunci când unele dintre celulele sale suferă, tot aşa suferă şi lumea atunci când celula de bază a societăţii este ameninţată, adică familia. Atentatele la imaginea originară a familiei compusă din bărbat şi femeie, căutarea unei satisfacţii materiale în detrimentul unităţii familiei bazate pe iubire şi sacrificiu, devalorizarea vieţii umane din momentul conceperii rănesc însăşi inima Creatorului.

Deşi sfânta familie din Nazaret nu a fost lipsită de greutăţi şi încercări, ea este, pentru toate familiile, un model de iubire, dăruire, bucurie, armonie pentru toate familiile din lume.

Viaţa în comuniune cu Dumnezeu, privită în lumina iubirii, a iertării şi a păcii reprezintă temelia relaţiilor sănătoase între oameni.

"Vei recunoaşte că ai iubire dacă, după ce ai simţit supărări şi împotriviri, nu îţi pierzi liniştea, ci te rogi pentru cei care te-au făcut să suferi, şi le doreşti binele" (MJ 1628).

Te rugăm, Părinte bun, să fii alături de familiile aflate în dificultate şi ajută-ne să fim mărturisitori ai credinţei şi reflexie a iubirii tale milostive.