"Cred în iertarea păcatelor"
Întreaga operă a creaţiei este strâns legată de iubirea milostivă a lui Dumnezeu, iar în cadrul său, un moment deosebit este crearea omului ca o încununare. Meditând asupra acestei minunate realităţi antropologice, sfântul Irineu (130-202) a scris în importanta sa lucrare apologetică, Adversus haereses ("Împotriva ereziilor"): "Gloria lui Dumnezeu este omul viu, iar viaţa omului este vederea lui Dumnezeu" (IV-20,7).
În pofida impactului apărut prin neascultarea lui Adam şi a Evei urmată de moarte, Dumnezeu, în nemărginita sa milostivire, a voit să-i readucă pe oameni la viaţa harului, prin Fiul, Răscumpărătorul neamului omenesc.
În activitatea sa publică, Isus şi-a dovedit mila faţă de popor prin vindecările de boli, de eliberare a multora de duhurile necurate, de readucerea unora la viaţa trupului şi prin "iertarea păcatelor", de pildă, în cazul vindecării paraliticului, a femeii păcătoase, a tâlharului răstignit alături de el: "Astăzi vei fi cu mine în paradis". Apostolului Petru, Isus îi spune să ierte fratelui său nu numai de şapte ori, "ci până la şaptezeci ori şapte" (Mt 18,21-22). Pentru că milostivirea divină vrea să ierte mereu, Isus, după glorioasa lui înviere, se arată ucenicilor săi, spunându-le: "Primiţi pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate" (In 20,22b-23a). Prin aceste cuvinte, Isus a instituit sacramentul Pocăinţei, al iertării, pe care sfânta Biserică l-a înscris ca al patrulea între cele şapte sacramente sau taine, ca tot atâtea izvoare de har, la dispoziţia tuturor celor care vor să fie copii buni ai Tatălui ceresc.
Mărturisind "Crezul apostolic", articolul al 10-lea al acestuia, spunem cu toată convingerea: Cred în iertarea păcatelor!
