În jocurile copilăriei răsuna mereu îndemnul: "E rândul tău!" Era rândul nostru, era momentul aşteptat pentru a demonstra că suntem buni, că avem curaj, că ne pricepem. Totul era o provocare, mai puţin viaţă şi grijile ei. Eram prea mici ca să ne gândim că viaţa ar putea fi mai mult decât un joc.

Apoi am crescut, am început să luăm viaţa în serios, am părăsit jocurile, însă refrenul continuă să ne urmărească: "E rândul tău!" Este rândul tău să mergi la şcoală, să dai examene, să iei bacalaureatul, să te înscrii la facultate, să îţi găseşti un loc de muncă, să întemeiezi o familie, să creşti un copil etc. Este rândul tău să te comporţi ca un om matur.

Şi nu doar trupul şi mintea ne sunt asaltate de acest refren, ci şi inima şi sufletul: "E rândul tău" să faci ceva pentru această lume, să transmiţi celor din jur adevăratele valori, să faci binele şi să fugi de rău. "E rândul tău" să pui speranţă în inimi, să-ţi mărturiseşti credinţa, să iubeşti şi să-ţi ierţi aproapele. Este rândul tău să te comporţi ca un creştin matur.

"Rândul meu? Deja?" Şi imediat găsim scuze: "Ah, eu nu ştiu să vorbesc, pentru că sunt un copil", cum spunea şi profetul Ieremia. Însă Domnul îţi spune: "Nu spune: «Sunt un copil», căci vei merge la toţi cei la care te voi trimite şi vei vorbi tot ceea ce îţi voi porunci. Nu-ţi fie teamă, căci eu sunt cu tine" (cf. Ier 1,6-8). Domnul ne vorbeşte, ne încurajează, însă noi încercăm să fugim, să spunem că suntem nevrednici, nepregătiţi. În zadar! Acum e rândul nostru. Acum este rândul tău. Însă nu-ţi fie frică, nu eşti singur, căci aşa spune Domnul: "Te-am ales! Nu te teme, căci eu sunt cu tine, te voi întări, te voi ajuta şi voi veni în sprijinul tău cu braţul dreptăţii mele" (cf. Is 42,9-10).

Când? Astăzi. Acum! Chiar acum este rândul tău!

Concretizează: fă astăzi acel lucru pe care îl amâni de mult timp şi care ţi se pare atât de greu (curăţenie în casă, la/pe birou sau în suflet; împacă-te cu Domnul, cu cei dragi, cu tine însuţi; cere iertare; fii generos cu cel care ţi-a cerut ajutorul etc.). Fă acestea acum, pentru că acum, astăzi este rândul tău!