În vederea trăirii într-un mod cât mai autentic a Anului Jubiliar al Milostivirii, răspunzând invitaţiei Sfântului Părinte de a cunoaşte cât mai în profunzime chipul lui Dumnezeu milostivire şi venind în sprijinul credincioşilor, în catedrala din Iaşi va avea loc congresul dedicat milostivirii lui Dumnezeu, în zilele de 9 şi 10 iunie. Vor avea intervenţii PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă, pr. Benone Lucaci, pr. Iulian Faraoanu, pr. Gabriel Bucur, pr. Iosif Iacob, sr. Iosefina Rediu, Eugenia Dămătăr şi Marius Puşcaşu.

Congresul va începe şi se va încheia printr-o sfântă Liturghie celebrată de episcopii diecezei. Programul cuprinde conferinţe, discuţii, analize şi dezbateri, mărturii din Bucureşti, Oradea şi Bacău (Radio Maria), Gherăeşti, Roma şi Iaşi, momente de rugăciune şi adoraţie, precum şi un concert de muzică sacră, susţinut de Corala "Universitas" a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", din Iaşi.

La acest eveniment, care se înscrie în seria de iniţiative practice propuse la nivel de dieceză, sunt aşteptaţi credincioşi din întreaga dieceză care doresc să aprofundeze modul în care Dumnezeu se manifestă drept chip al milostivirii în vederea reînnoirii vieţii.