Şase seminarişti de la Institutul Teologic din Iaşi au plecat în luna noiembrie 2015 în Ecuador, Kenya şi Coasta de Fildeş, pentru o experienţă misionară. La întoarcere, le-am adresat câteva întrebări.

- Aţi ales să mergeţi în misiuni. S-au adeverit gândurile cu care aţi plecat?

Înainte de a pleca spre Coasta de Fildeş, am avut multe gânduri şi întrebări: Ce fel de oameni voi găsi acolo...? Voi rezista climei, alimentaţiei...? Chiar mă gândeam: Vor râde de mine că nu ştiu limba, sper să mă descurc totuşi... Aceste gânduri nu au fost toate întemeiate. Am găsit oameni minunaţi, deschişi şi primitori care oferă cu bunăvoinţă din timpul şi puţinul lor. (Laurenţiu Turbuc)

- Ce ştiaţi despre activitatea misionară şi ce aţi întâlnit acolo?

Nu m-am interesat prea mult, voiam ca totul să fie o surpriză. Când am plecat, ştiam că este o misiune în care se munceşte mult şi că oamenii sunt deschişi. La întoarcere pot spune că oamenii sunt ospitalieri şi că este "foarte mult de muncă". (Paul Roca)

- Ce v-a impresionat cel mai mult acolo?

Încă de la început m-a impresionat bucuria care se citeşte pe chipurile oamenilor atât la Liturghie cât şi la activităţile lor zilnice. Una dintre provocări aş putea spune că a fost malaria, boală care m-a ţinut la pat, însă doar o zi, având în vedere că imediat am luat medicamente. (Mădălin-Răzvan Iacob)

- Cum arată o zi obişnuită în misiune?

O zi obişnuită începea cu sfânta Liturghie şi continua cu pregătirea pentru diversele activităţi din parohie sau filiale: întâlniri cu tinerii sau ministranţii, şcoală de formare pentru cateheţi, pregătirea vigiliilor, întâlniri cu Mişcarea "Ioan al XXIII-lea", Legiunea Mariei etc. În parohie credinţa este destul de bine consolidată; în satele-filiale însă munca de evanghelizare continuă şi trebuie să continue pentru că altfel credinţa slăbeşte. Viaţa de credinţă în misiune este ca un izvor ce iese şi potoleşte setea creştinilor, dar are nevoie de noii misionari care să-l întreţină. (Ştefan Tamaş)

- Cu ce gânduri v-aţi întors?

Un gând de speranţă. În primul rând, pentru că această misiune va putea continua, apoi pentru că oamenii aceia vor avea şi pe viitor preoţi care să se dăruiască. M-a impresionat mult faptul că cei mici contribuie la bunăstarea familiei şi muncesc. Mulţi copii cară pe spate fratele sau sora mai mică; mulţi merg să caute lemne pentru foc sau muncesc pentru a avea ceva de mâncare. Am surprins de multe ori astfel de scene. Ieşind pe poartă, într-o zi, am întâlnit un grup de 10 copii care se întorceau din căutarea lor, fiecare cu câte o legătură de lemne pe cap. Le-am oferit câte o bomboană, am văzut că erau obosiţi, însă niciunul nu s-a plâns că "e prea multă muncă", "nu mai pot!", sau "de ce eu...?" (Laurenţiu Turbuc)

-Ce credeţi că ar aştepta Dumnezeu de la voi după această experienţă?

Harul lui Dumnezeu să mă ajute să ajung preot, pentru ca, revenind acolo, să pot duce mai departe munca misionarilor noştri şi... sper ca anul acesta să meargă un nou preot în Coasta de Fildeş pentru a continua munca părintelui Gabriel. (Mădălin-Răzvan Iacob)

Nu ştiu ce aşteaptă Dumnezeu de la mine, dar dacă doreşte ceva, se poate baza pe mine. Doresc fiecăruia să facă o experienţă misionară. (Paul Roca)

-Un gând adresat cititorilor

O experienţă misionară este un lucru deosebit, iar cei care au vreun gând să meargă în misiune să nu dea înapoi. Dorim să mulţumim Centrului Misionar Diecezan şi binefăcătorilor pentru şansa oferită. Rugaţi-vă pentru misiuni.

(Interviul integral pe cmdiasi.ro şi www.ercis.ro)