După Revoluţia din anul 1989, printre cei care s-au gândit să trimită ajutoare în ţara noastră au fost şi cercetaşii italieni. După ce au fost în audienţă la PS Petru Gherghel, au început dialoguri şi colaborări între preoţii şi tinerii din decanatele de Iaşi şi Bacău.

Cercetaşii italieni au venit în Dieceza de Iaşi şi tinerii de aici au trăit experienţe Scout atât la noi în ţară, cât şi în Italia. Pierpaolo Campostrini, lider scoutist, venit la împlinirea a 20 de ani de cercetăşie catolică, a mărturisit public că intrând prima dată în catedrala din Iaşi, a privit icoana Maicii Domnului de deasupra tabernacolului şi, fiind copia celei din parohia lui, şi-a spus în adâncul sufletului său: "Sfânta Maria va fi cu cercetăşia catolică din România".

Astfel, la 30 iunie 1991, un grup de 24 de persoane a elaborat procesul verbal de comun acord la înfiinţarea Asociaţiei Scout Catolică Română care are scopul de a contribui la educarea băieţilor şi fetelor conform principiilor metodei Scoutului şi să-şi ofere serviciile de natură caritativ-socială comunităţii.

Cercetăşia a intrat în ţara noastră în anul 1913 (dar fără nicio amprentă a spiritualităţii catolice) şi după o întrerupere de aproximativ 50 de ani, a reapărut, dar cu orientări diferite: una tradiţională, alta cu tendinţă areligioasă şi cea care şi-a clădit educaţia pe spiritualitatea catolică.

Chiar din primul statut s-a evidenţiat că Scoutul catolic îşi propune să contribuie la educarea băieţilor şi fetelor conform principiilor metodei Scoutului propus de Baden-Powell. Aceasta a fost adaptată pentru copii la realitatea de azi, ca iniţiativă educativă, promovată în mod liber de cei care cred şi trăiesc legea creştină în comunitatea bisericească. Adulţii îşi actualizează prezenţa lor personală în moduri proprii Scoutului şi realizează vocaţia lor creştină, având fiecare roluri diferite.

Pentru a fi în comuniune şi în relaţii legale cu cercetăşia catolică din toată lumea, cercetaşii catolici din România au intrat în Organizaţia Naţională "Cercetaşii României" din anul 2002 şi au devenit parte din Conferinţa Internaţională Catolică a Scoutului (CICS).

La 25 iunie s-a sărbătorit în catedrala din Iaşi împlinirea a 25 de ani de prezenţă în România a organizaţiei Scout. Au participat cercetaşii "cu vechime", liderii, asistenţii spirituali, şefii de centre şi cercetaşii.

Sărbătoarea va continua în perioada 18-21 august la Adjudeni, când va avea loc o tabără jubiliară, după care vor urma tabere de formare.