S-a întors la casa Tatălui, la 25 mai, în al 86-lea an de viaţă, al 54-lea an de preoţie şi al 27-lea an de episcopat, PS József Tempfli, episcop emerit de Oradea. S-a născut la 9 aprilie 1931, în localitatea Urziceni, din judeţul Satu Mare. Studiile teologice le-a absolvit în anul 1962, la Alba Iulia, fiind hirotonit preot la 31 mai 1962, de către PS Márton Áron, episcop de Alba-Iulia. A activat ca paroh la Tinca (1962-1979), Tăşnad (1981-1990) şi Oradea Olosig (1981-1990), după schimbările din decembrie 1989 fiind numit episcop diecezan de Oradea. A fost consacrat episcop la 26 aprilie 1990. Începând cu 28 decembrie 2008 a devenit episcop emerit de Oradea. Luni, 30 mai, în catedrala romano-catolică din Oradea (care în anul 1991 a primit titlul de basilica minor) a fost celebrată Liturghia de înmormântare prezidată de PS Böcskei László, episcop de Oradea, fiind înconjurat la altar de alţi 12 episcopi şi arhiepiscopi, din România şi Ungaria, împreună cu Monseniorul Miguel Maury Buendia, nunţiul apostolic în România şi Republica Moldova. Dieceza de Iaşi a fost reprezentată de pr. Iosif Dorcu.

La aproape 80 de ani de viaţă şi în al 55-lea an de preoţie, pr. Ştefan Ghenţa s-a întors la casa Tatălui în după-amiaza zilei de 27 mai, după o lungă suferinţă. S-a născut la 2 septembrie 1936 la Luizi-Călugăra. A absolvit Şcoala Generală de 7 clase la Luizi-Călugăra, Şcoala Pedagogică la Bacău (liceul), Şcoala de Cantori la Alba-Iulia şi Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi în anul 1960. A fost sfinţit preot la 5 februarie 1961 la Alba-Iulia de către ep. Márton Áron. A activat ca preot colaborator (fără numire) la Luizi-Călugăra şi Pustiana (1961), vicar la Faraoani (1961-1962), Hălăuceşti (1962), administrator vicar la Oituz (1962-1972), paroh şi decan de Brăila (1972-1991), paroh şi decan la Constanţa (1991- 2011), vicar episcopal de Dobrogea (1993- 2011), pensionar de la 1 martie 2011. Liturghia de înmormântare a fost celebrată în biserica "Sfântul Pius din Pietrelcina" din Constanţa, marţi, 31 mai, fiind înmormântat lângă biserică.

Să se odihnească în pace!