- ""Să nu ucizi" este una dintre poruncile care apar în decalog. Însă întâlnim în Vechiul Testament cum evreii erau puşi să ucidă (de exemplu nimicirea amaleciţilor). Este o derogare de la poruncă sau e vorba de altceva?"

Viaţa umană este sacră. Numai Dumnezeu este stăpânul vieţii de la începutul şi până la sfârşitul ei. "Pentru viaţa omului voi cere socoteală de la om, fratele său. Dacă varsă cineva sângele omului, sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul său" (Gen 9,5-6). Legea care interzice uciderea este universal valabilă, îi obligă pe toţi şi pe fiecare, întotdeauna şi oriunde. Isus Cristos adaugă la porunca: "Să nu ucizi" interzicerea mâniei, a urii şi a răzbunării (Mt 5,21).

Lupta - a cărei consecinţă este uciderea vrăjmaşului - nu este numai un fapt uman care pune probleme de natură morală. Prezenţa sa în Sfânta Scriptură permite revelaţiei să exprime un aspect esenţial al dramei în care este angajată omenirea şi a cărei miză este mântuirea ei: lupta spirituală între Dumnezeu şi Satana. Dumnezeu are ca scop pacea, dar această pace presupune o victorie obţinută cu preţul luptei. Perspectiva deschisă de alianţa lui Dumnezeu cu Israel este o perspectivă de luptă. Dumnezeu îi dă poporului său o patrie, dar el trebuie s-o cucerească (Ex 23,27-33). Este un război ofensiv, dar în perspectiva Vechiului Testament se justifică şi este sfânt întrucât Canaanul cu civilizaţia sa coruptă şi cu cultul său adus forţelor naturii, reprezintă o capcană pentru Israel (Dt 7,3-4). Aşadar, războaiele naţionale ale lui Israel sunt războaiele lui Iahve. Afirmându-şi atotputernicia asupra evenimentelor, Dumnezeu intervine prin acţiunea sa suverană şi Israel face experienţa unor eliberări miraculoase. Oamenii se luptă, dar biruinţa o dă numai Dumnezeu (Ps 118,10-14; 121,2; 124). Bătăliile lui Dumnezeu pe pământ nu au drept scop ultim triumful lui Israel. El vrea stabilirea unei împărăţii a dreptăţii. Prin intermediul evenimentelor înfricoşătoare Israelul înţelege că războiul este un rău. Toate promisiunile escatologice ale profeţilor se deschid spre viziunea minunată a păcii universale (Is 2,4; 11,6-9). Aceasta este mântuirea autentică.