Jubileul Extraordinar al Milostivirii s-a încheiat duminică, 20 noiembrie, printr-o sfântă Liturghie prezidată de papa Francisc în Piaţa "Sfântul Petru" din Vatican. La începutul celebrării suveranul pontif a închis poarta sfântă în prezenţa a aproximativ 70.000 de pelerini din toate ţările, dar şi a noilor cardinali creaţi la consistoriul din 19 noiembrie.

După închiderea rituală a porţii sfinte, celebrarea euharistică a continuat cu proclamarea lecturilor biblice luate din ultima duminică a anului liturgic, în care s-a celebrat solemnitatea Cristos, Regele Universului. La predică, papa Francisc a subliniat semnificaţia Anului Sfânt al Milostivirii: "Acest an ne-a îndemnat să redescoperim centrul, să ne întoarcem din nou la esenţial. Acest timp de milostivire ne-a chemat să privim adevărata faţă a regelui nostru, cea care străluceşte la Paşti, şi să redescoperim faţa tânără şi frumoasă a Bisericii, care străluceşte atunci când este primitoare, liberă, credincioasă, săracă în mijloace şi bogată în iubire, misionară".

La sfârşitul sfintei Liturghii, papa Francisc a semnat scrisoarea apostolică "Misericordia et misera" promulgată cu ocazia încheierii Anului Sfânt al Milostivirii. Scrisoarea precizează, printre altele, facultăţile speciale pentru preoţi la spovadă, posibilitatea pentru preoţii din Fraternitatea "Sfântul Pius al X-lea" de a da dezlegare validă credincioşilor catolici, celebrarea în fiecare an, în duminica a XXXIII-a, a Zilei Mondiale a Săracilor.

Din statistica Anului Milostivirii reiese că acesta a cuprins 347 de zile, treisprezece jubilee pentru diferite categorii de persoane, congrese ale milostivirii, pelerinaje la cele aproximativ zece mii de porţi sfinte din toată lumea, vineri ale milostivirii - care au constat în vizite ale Sfântului Părinte la diferite centre care se îngrijesc de persoanele de la periferia societăţii, audienţe jubiliare în fiecare sâmbătă ţinute de papa Francisc, misiuni populare în parohii coordonate de misionarii milostivirii, ocazii de spovezi şi momente de rugăciune, precum iniţiativa "24 de ore pentru Domnul".

Numărul pelerinilor care au trecut prin poarta sfântă din Vatican a fost de aproximativ 22 de milioane. Printre aceştia s-au numărat şi cei 500 de pelerini din toate diecezele şi eparhiile din România care au făcut un pelerinaj naţional şi la care a fost prezent şi PS Petru Gherghel. Vineri, 18 noiembrie, cu două zile înainte de închiderea porţii sfinte au trecut prin aceasta şi cei cinci preoţi români care se află în rândul personalului diplomatic al Sfântului Scaun.

Jubileul cu cea mai mare prezenţă de pelerini a fost cel al tinerilor, care s-a desfăşurat la Cracovia (Polonia), în perioada 26-31 iulie, la care au participat aproximativ trei milioane de tineri.

Jubileul Extraordinar al Milostivirii a cuprins şi unele noutăţi. Una dintre acestea a constat în faptul că papa, pentru prima dată în istorie, a stabilit ca în fiecare dieceză să se deschidă o poartă sfântă. O altă noutate a fost aceea că preoţii au primit facultăţi speciale pentru spovadă, facultăţi care au rămas pe mai departe prin documentul semnat la finalul Liturghiei de închidere a jubileului. De asemenea, papa a trimis misionari ai milostivirii, adică preoţi care au avut misiunea de a ţine misiuni populare şi de a sta la dispoziţia penitenţilor prin sacramentul Spovezii.

Anului Milostivirii a ajuns la final, şi, aşa cum spunea papa Francisc la celebrarea de închidere a jubileului, deşi "poarta sfântă s-a închis, pentru noi rămâne deschisă până la sfârşitul timpurilor inima lui Cristos, adevărata poartă a milostivirii".