Nu există această sintagmă. Spre deosebire de "lumea a treia". Şi totuşi, chiar dacă dintr-o altă perspectivă, Y. Labbé, în lucrarea sa Cetatea omului, cetatea lui Dumnezeu, scrie despre aşa ceva: "Omul modern se constituie ca omul al treilea, nici păgân, nici creştin. Este omul cetăţii omului, străin atât de natură cât şi de har". Şi nu e vorba de natura înconjurătoare. Străin şi de cultură. Acea cultură cu care să se identifice.
Înculturarea evangheliei şi evanghelizarea culturii au reprezentat cele două aripi cu care Biserica, de-a lungul veacurilor, a ridicat până la Dumnezeu popoare întregi. Astăzi însă, aşa cum se exprima la un moment dat sfântul Ioan Paul al II-lea, "este timpul să înţelegem mai profund că nucleul generator al oricărei culturi autentice este constituit de apropierea de misterul lui Dumnezeu, singurul în care îşi găseşte fundamentul de nezdruncinat o ordine socială centrată pe demnitatea şi responsabilitatea persoanei... Şi, pornind de aici, trebuie să fie construită o nouă cultură".
Dacă accentul este pus mai curând în sensul de "de trei ori om" şi poate ceva mai puţin "persoană", să nu uităm că Dumnezeu preferă să interpeleze, prin Isus Cristos şi prin Biserică, tocmai persoana umană. Ca de la persoană la persoană.
