O întâlnire a văduvilor şi a văduvelor din mai multe parohii ale diecezei a avut loc sâmbătă, 5 martie, la Traian (NT). Au fost prezente 45 de persoane.

Întâlnirea a debutat cu un moment de suflet care a avut-o ca protagonistă pe Eugenia Dămătăr, colaboratoare la Oficiul pentru Familii, şi pe Mihaela Gemine, specialist în psihologia familiei. Unele dintre participante au pus întrebări doamnei psiholog, întrebări care au vizat în mod special starea de viaţă la care, fără voinţa lor, au fost chemate.

După prânz, s-a alăturat întâlnirii şi pr. Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Familii şi promotorul acestei iniţiative, care ne-a făcut să înţelegem cât de importantă este starea de văduvie pentru Biserică, cât de importante suntem pentru comunităţile din care provenim şi cât de multe avem de oferit, dacă nu ne închidem în noi şi dacă nu ne victimizăm cu soarta noastră.

Pe episcopii noştri, pe preoţii şi credincioşii diecezei şi ai Bisericii întregi îi asigurăm de rugăciunea noastră, pentru că acum avem mai mult timp...