În lumea de astăzi, se conturează din ce în ce mai mult nişte clişee: credinţa este luată în consideraţie, religia este folosită în scopuri individuale sau de grup, iar cultul este împins spre viaţa privată.
Faptul că regimul ateo-comunist nu a reuşit să smulgă credinţa din sufletele oamenilor este de apreciat. Dar o credinţă îmbâcsită cu superstiţii nu constituie un combustibil de calitate pentru viaţă. Nici pentru cea pământească şi cu atât mai puţin pentru cea veşnică. O astfel de credinţă trebuie rafinată. Rafinare care nu este făcută de mass-media. Dimpotrivă.
Pe de altă parte, ceea ce ţine de religie este valorificat în funcţie de interese. Numai să nu încurce. De aceea, problema este pusă în sensul că Biserica să-şi vadă de sectorul ei. Iar când e nevoie, se apelează...
Cât despre cult... Statul garantează că ai voie să te rogi cum vrei şi să celebrezi în legea ta. Un fel de "lasă-mă să te las" să...
Isus însă a trasat această misiune: "Mergeţi în lumea întreagă şi predicaţi evanghelia..." (Mc 16,15). Oriunde. În orice sector al vieţii. Inclusiv acolo unde deranjează. Căci adevărul însuşi deranjează. Dar, dacă "veţi cunoaşte adevărul..., adevărul vă va elibera" (cf. In 8,32). Iată dimensiunile, iată coordonatele, iată dinamismul, pentru tot ce ţine de credinţă, religie şi cult: evanghelizarea!
