Fiziologie
Inima este un organ muscular alcătuit din două atrii şi două ventricule. Funcţionează ca o pompă care primeşte şi trimite spre organe sângele care circulă continuu în trupul nostru. În timpul unei bătăi sângele trece din atrii în ventricule şi de aici este trimis spre organe, iar sângele de la organe ajunge în atrii şi ciclul se reia. Sângele pe care îl trimite este bogat în substanţe hrănitoare şi în oxigenul esenţial pentru supravieţuire, iar sângele pe care îl primeşte este bogat în dioxid de carbon, transformat în oxigen la nivelul plămânilor.
Fiziopatologie
Numim insuficienţă cardiacă incapacitatea inimii de a face faţă nevoilor organismului, atât la efort cât şi în repaus. Prin această incapacitate înţelegem, de exemplu, că în timpul unei bătăi inima nu are destulă forţă să împingă tot sângele spre organe; o parte rămâne în ventricule la finalul unei bătăi şi împiedică încărcarea normală a acestora la următoarea bătaie. Şi pentru că astfel ajunge mai puţin sânge la organe, acestea suferă de lipsă de oxigen.
Când insuficienţa este la debut, apar o serie de adaptări cu rolul de a compensa neajunsul, dar care, ulterior, vor agrava boala. Astfel, inima începe să bată mai repede (tahicardie) pentru ca sângele care în mod normal ajungea pe parcursul a 70 de bătăi într-un minut, acum să ajungă pe parcursul a 90 de bătăi într-un minut. O altă adaptare este lărgirea interiorului ventriculelor (dilatare) pentru a avea spaţiu şi sângele care rămâne şi cel care intră la bătaia următoare. Inima încearcă să îşi crească puterea cu care trebuie să împingă sângele, acum în cantitate mai mare, prin îngroşarea pereţilor ventriculari (hipertrofie).
Simptomatologie
La un moment dat însă adaptarea este depăşită şi apar manifestări grave. Din cauza sângelui rămas în inimă la finalul unei bătăi, sângele care vine de la organe şi care ar trebui să intre în inimă la începutul bătăii următoare, întâmpină dificultăţi şi intră doar parţial. Restul rămâne în organe şi în venele de pe traseu şi produce manifestări specifice: cel din plămâni produce dificultăţi de respiraţie şi pacientul oboseşte mai repede. Cel din ficat face ca acesta să-şi mărească dimensiunile iar lichidul în exces din venele de pe traseu îşi caută loc în diverse spaţii, cum ar fi sub piele, în special sub cea de la nivelul gambelor, când acestea apar umflate, situaţie pe care o numim edem. Lichidul în exces se poate acumula şi în jurul inimii - accentuând dificultatea acesteia de a bate corespunzător, în jurul plămânilor - îngreunând şi mai mult respiraţia, în abdomen - cu mărirea dimensiunilor acestuia.
Patogenie
Există o multitudine de cauze care contribuie la apariţia insuficienţei cardiace. Unele afectează muşchiul (ca în exemplul de mai sus): infarctul miocardic - în urma căruia o parte din muşchi moare - diverse bacterii şi virusuri, anumite substanţe toxice sau boli ale nervilor. Altele afectează umplerea cu sânge sau golirea celor patru camere ale inimii: hipertensiunea arterială, stenoza aortică, insuficienţa mitrală şi unele malformaţii de la nivelul inimii. Alte cauze pot fi tulburările de ritm, diabetul şi anemiile cronice.
Tratamentul este în principal medicamentos şi ajută la ameliorarea simptomelor, dar roluri importante au şi exerciţiul fizic, dieta şi renunţarea la fumat.
