Episcopul Anton Durcovici s-a aflat la Răchiteni în două perioade distincte, în anul 1943, respectiv în anul 1948.
Astfel, la 25 august 1943, el a examinat la Răchiteni candidaţii pentru clasa I secundară a Seminarului "Sfântul Duh" din Bucureşti, al cărui rector era, prilej cu care au fost admişi în seminar tinerii din Răchiteni, Petru Ghercă şi Emil Ghercă. Acestora li s-a alăturat mai târziu Mihai Ghercă. În arhiva Parohiei Răchiteni se păstrează un exemplar al circularei episcopului Mihai Robu, care aducea la cunoştinţa parohului Anton Petz vizita rectorului Anton Durcovici, circulară pe care se află o adnotare a acestuia: "Părintele Petz, cum vedeţi din circulară, în ziua de 25 a VIII-a vom fi oaspeţii Sfinţiei voastre, sosind cu automobilul în ajun, Monseniorul Jovanelli şi cu mine. Al Sf. V. devotat, can. A. Durcovici".
În calitate de episcop de Iaşi, fericitul Anton Durcovici a efectuat, la 20 iunie 1948, o vizită canonică la Răchiteni, prilej cu care a acordat şi sacramentul sfântului Mir.
În declaraţia dată în arestul Securităţii din Bucureşti, la 26 aprilie 1950, episcopul Anton Durcovici scria următoarele: "La Răchiteni, judeţul Roman, 20 iunie 1948, am vorbit despre sfântul Anton de Padova, hramul bisericii, ca pildă şi ajutor în necazurile vieţii, îndemnând pe credincioşi la muncă fără descurajare, în ciuda pagubelor suferite de ei atunci prin inundaţia ogoarelor satului din lunca Siretului".
În august 1948, în urma aplicării reformei comuniste a învăţământului, Seminarul "Sfântul Duh" a fost închis, iar foştii seminarişti din Răchiteni au fost obligaţi să se întoarcă în familiile lor, fără a-şi mai putea împlini vreodată vocaţia lor sacerdotală. Un an mai târziu, conducerea Securităţii din Bucureşti ordona Securităţii ieşene urmărirea informativă şi operativă a seminariştilor din Răchiteni, deoarece erau catalogaţi drept "ostili regimului comunist", "apropiaţi de biserică şi preot" şi prezumtivi "curieri" ai preoţilor anticomunişti şi "instigatori" la rezistenţa anticomunistă prin credinţă.
Arestarea episcopului de Iaşi, Anton Durcovici, la 26 iunie 1949, a produs o vie emoţie în rândurile credincioşilor şi preoţilor, circulând din această cauză informaţii contradictorii în legătură cu soarta acestuia.
Târziu, la 14 iulie 1949, la aproape trei săptămâni de la momentul dramatic al arestării episcopului, credincioşii catolici din diferite comunităţi parohiale discutau şi comentau despre acest tragic episod din istoria Bisericii Romano-Catolice din România. Omniprezenta Securitate consemna, de exemplu, faptul că la Răchiteni şi Izvoarele, în ziua de 14 iulie 1949, credincioşii şi, în special, femeile comentau zvonul potrivit căruia episcopul Anton Durcovici ar fi fost arestat, judecat în grabă de către "justiţia" comunistă şi condamnat la moarte. Acţiunea guvernului comunist era percepută de către răchiteneni drept o tentativă de distrugere a structurilor Bisericii Catolice din România şi de "desfiinţare a religiei", fapt care nu i-a descurajat însă. Mai mult decât atât, consemnau cu îngrijorare rapoartele Securităţii, "de acum înainte ei (răchitenenii n.r.) se vor duce la biserică cu mic cu mare şi se vor ruga ca Durcovici să scape de moarte".
În condiţiile în care mulţi preoţi erau arestaţi în acea perioadă, sătenii din Răchiteni îşi puneau cu îngrijorare întrebarea cum trebuiau să acţioneze pentru ca parohul lor, Anton Petz, să nu aibă soarta episcopului Anton Durcovici.
La Iaşi circula zvonul că ar fi existat un plan de salvare a episcopului prin organizarea fugii sale în străinătate, credincioşii dorind să cotizeze cu bani pentru reuşita "acţiunii".
Cu numai un an înainte, atmosfera la Iaşi era una de pace, bucurie şi speranţă, aşa cum arată şi fotografia alăturată realizată cu prilejul procesiunii de Joia Verde ("Corpus Domini") din 30 mai 1948.
