"Dumnezeu care este iubire" (1In 4,8) îşi arată în diferite feluri iubirea faţă de creaţia sa. Limbajul uman se foloseşte de diferiţi termeni. Unul dintre aceştia este acela al milostivirii, al îndurării. Sfintele Scripturi ne-o arată mereu în paginile sale în foarte multe împrejurări.
În Vechiul Testament putem vedea milostivirea divină arătată din belşug faţă de "poporul ales" (evreu) din care avea să ia trup omenesc Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos. Ne impresionează îndeosebi unul dintre cei 150 de psalmi, al 136-lea, care în cele 26 de versete menţionează tot de-atâtea ori: pentru că veşnică este îndurarea lui. Totodată este dată şi motivaţia recunoaşterii acestei milostiviri şi antrenarea în preamărirea lui Dumnezeu, la modul general: "Lăudaţi-l pe Domnul pentru că este bun şi singur face fapte minunate" (v. 1a, 4a).
Înainte de toate milostivirea divină se vădeşte în actul creaţiei: "El a făcut cerurile cu înţelepciune; a întărit pământul peste ape; a făcut luminătorii cei mari: soarele ca să stăpânească ziua, luna şi stelele ca să stăpânească noaptea" (v. 5-9). Versetele 10-16 evidenţiază deosebita intervenţie divină în eliberarea poporului evreu din robia egipteană, trecerea prin Marea Roşie, precum şi călăuzirea timp de 40 de ani prin pustiu, iar apoi, în versetele 17-22, cucerirea providenţială a teritoriului Canaanului, "dat ca moştenire slujitorului său, Israel". Versetele 23 şi 24 amintesc de milostivirea divină faţă de poporul său în momentele de înjosire şi de asuprire. Deosebit de încurajator este penultimul verset, 25: "El (Dumnezeu) dă hrană oricărei făpturi". E cât se poate de normal să acceptăm cu dragă inimă îndemnul: "Lăudaţi-l pe Dumnezeul cerului, pentru că veşnică este îndurarea lui!" (v. 26).
Să vegheze asupra noastră îndurarea ta, Doamne, ca să nu ne învingă cel viclean!
