Somnul este o stare firească şi necesară organismului pentru a-şi reface rezervele de energie, în special ale sistemului nervos, dat fiind că acesta coordonează, de fapt, toate funcţiile organismului. În timpul somnului, organismul pierde sensibilitatea şi comunicarea cu mediul înconjurător (realizată prin văz, auz) păstrând - la un grad mai mic de activitate - funcţiile care îl menţin în viaţă (respiraţie, circulaţie).

Somnul se instalează prin participarea a două componente: una externă şi una internă. Mai întâi, e vorba de oboseala acumulată în perioada de veghe, care acţionează împotriva voinţei noastre de a rămâne treji, pentru că organismul îşi epuizează rezervele şi nu mai face faţă activităţilor. Cealaltă componentă rezultă din reacţiile normale ce au loc în corpul nostru pe parcursul a 24 de ore, când sunt eliberate substanţe la care creierul este sensibil, participând, astfel, în mod activ la apariţia somnului.

Alternanţa lumină-întuneric este cea care coordonează ritmul de funcţionare a organismului nostru: tensiunea arterială, fluxul urinar, temperatura corpului, bătăile inimii şi nivelurile hormonale. Valorile normale ale acestora diferă în timpul zilei faţă de timpul nopţii.

Un rol important în apariţia somnului îi revine melatoninei (hormon eliberat de la nivelul creierului). Pe timpul zilei reuşim să stăm treji deoarece eliberarea acesteia este blocată de lumina naturală, prelungind astfel starea de veghe. Dacă se instalează la lumina zilei, somnul este influenţat de componenta pasivă menţionată anterior - oboseala (făcând referire aici nu doar la oboseala fizică, ci şi la cea psihică, sau la momentul când, stând într-o încăpere aglomerată, în căldură sau în spaţii mici, oxigenul nu este suficient pentru funcţionarea normală a creierului). Pe timpul nopţii, în schimb, creierul eliberează o cantitate importantă de melatonină, cu efect de sedare asupra sistemului nervos, apărând astfel starea de somn.

Somnul normal are două faze: somnul lent şi somnul cu mişcări rapide (numit şi somn paradoxal). În timpul somnului lent mişcările respiratorii şi bătăile inimii încetinesc, temperatura corpului şi tensiunea arterială scad. În timpul somnului cu mişcări rapide se întâmplă invers, având loc o creştere a ritmului acestor fenomene. Tot în timpul acestei faze apar şi visele.

Starea de somn este prezentă încă din stadiul de embrion, iar necesarul scade cu înaintarea în vârstă. Nou-născutul doarme circa 18-20 de ore, iar copiii circa nouă ore. La adulţi durata se stabilizează la circa 7-8 ore, iar vârstnicii nu dorm (în general) mai mult de 5-6 ore.

Importanţa somnului este subliniată şi în rugăciune, în unul dintre imnurile de la Completoriu: "Ziditorule a toate, ce-ai aprins pe cer un soare, rânduind ca după ziuă, iarăşi noaptea să coboare, fă ca trupurile noastre obosite, fără vlagă, din odihna dulce-a nopţii, iarăşi forţele să-şi tragă [...] Ca în timp ce trupul noastru îşi petrece somnu-n pace şi în timp ce mintea noastră energiile-şi reface, inima ce ţie-ţi bate să rămână pururi trează, să vegheze cum în ceruri îngerii mereu veghează". Să ne odihnim deci trupurile!

Informaţiile prezentate au fost adaptate din următoarele surse: Boişteanu Daniela Medicina somnului, Ed. Medicală, 2009; Cristina Pop Neuropsihologia stării de somn: teorii privind funcţiile somnului. Seminar Neuropsihologie, 2008.