Părinţii sfintei Tereza de Lisieux, Maria Azelia şi Ludovic Martin, au fost canonizaţi de papa Francisc duminică, 18 octombrie, în Piaţa "Sfântul Petru" din Vatican. La eveniment a fost prezent şi PS Petru Gherghel.

Referindu-se la trăsăturile spirituale ale celor doi sfinţi soţi creştini pontiful a evidenţiat faptul că "şi-au trăit slujirea creştină în familie, construind zi după zi un mediu de credinţă şi de iubire; în acest climat au încolţit vocaţiile fiicelor, printre care se numără sfânta Tereza a Pruncului Isus".

Ludovic, ceasornicar-bijutier în orăşelul Alençon, şi Azelia, lucrătoare într-un atelier de dantele, s-au căsătorit în anul 1858, la o vârstă mai înaintată; el avea 35 de ani, iar ea 27. În tinereţe, amândoi ar fi dorit să intre în mănăstire, dar această dorinţă nu s-a îndeplinit.

Faptul de a fi slujitori ai sacramentului Căsătoriei nu s-a epuizat în actul celebrării liturgice. De la acel "da" a început pentru cei doi exercitarea unei slujiri care, în viaţa de zi cu zi, a devenit un dar reciproc. Maria Azelia şi Ludovic, la început au intuit aceasta cu greu, dar curând, cu ajutorul unui duhovnic luminat, au pornit pe calea unei sfinţenii conjugale exemplare, ceea ce a fost matricea consacrării feciorelnice a fiicelor lor. Un pământ sfânt, această familie, în care fiecare comportament al părinţilor între ei, faţă de bătrânii bolnavi - bunicii paterni şi cel matern - şi faţă de copii a fost trăit într-o optică de credinţă simplă, formată din încredinţarea în mâinile Dumnezeu, din rugăciune, participarea la Euharistia zilnică, la vespere, la cateheza duminicală şi la activităţile caritative.

"Pentru a învăţa să mă rog, îmi era suficient să-l privesc pe tata; rugăciunea sa era rugăciunea unui sfânt", spunea Tereza. O practică asiduă a Spovezii, o devoţiune foarte iubitoare faţă de Fecioara Maria, iubirea faţă de sfinţi se împleteau cu o cateheză familială foarte îngrijită.

Pentru fiecare naştere care se anunţa, Maria Azelia îi cere lui Dumnezeu ca pruncul să fie un adevărat creştin, un apostol, un misionar. De patru ori, sfâşiată, a văzut murind pe cei mici ai săi. "Când închideam ochii copilaşilor mei dragi şi îi puneam în sicriu, simţeam o durere foarte puternică, dar mereu resemnată. Mulţi îmi spuneau că ar fi fost mai bine să nu-i fi avut. Nu puteam tolera acest limbaj. Durerile mele, suferinţele mele nu pot fi măsurate cu fericirea veşnică a copiilor mei" (Scrisoare către fratele, 17 octombrie 1871).

Maria Azelia moare la 45 de ani. Cu zece zile înainte, când metastaza a invadat de acum tot organismul, se târăşte până la biserică pentru Liturghia de sărbătoare. Ungerea şi viaticul în prezenţa întregii familii marchează plecarea sa la 28 august 1877.

"Dumnezeul meu, tu mă onorezi prea mult", aşa răspundea Ludovic, atunci când fiicele îi mărturiseau intenţia de a se face călugăriţe.

Constrâns să se interneze în spitalul psihiatric din Caen din cauza unei arterioscleroze cerebrale, îi spune medicului, care era uimit de seninătatea şi de rugăciunea sa neîntreruptă: "În viaţă am comandat mereu şi mă văd redus să ascult. Este dur, dar ştiu că este pentru binele meu. N-am avut niciodată umiliri, dar era nevoie de una. Dumnezeu să fie preamărit".

Apoi, complet paralizat, a fost primit în casa cumnatului Isidor, unde a murit la 29 iulie 1894, asistat de fiica sa Celina.

Ludovic Martin şi Maria Azelia Guerin au fost beatificaţi la 19 octombrie 2008 la Lisieux.

(După L'Osservatore romano, 17 octombrie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

"Familia sfintei Tereza a Pruncului Isus (...) poate şi trebuie să fie considerată ca una aleasă special să devină asemenea familiei din Nazaret, o oglindă a iubirii treimice. O familie declarată sfântă, părinţi şi copil, o adevărată nouă imagine pe pământ a Treimii Sfinte din ceruri".

(Din mesajul PS Petru Gherghel cu ocazia canonizării părinţilor sfintei Tereza)