Ziua Persoanelor Consacrate a fost celebrată în comunităţile din Dieceza de Iaşi după următorul program: zona Bucovina, 31 ianuarie; zona Oneşti, 1 februarie; zona Bacău, 1 februarie; zona Roman, 1 februarie; zona Iaşi, 2 februarie.
Sâmbătă, 31 ianuarie, în biserica parohială din Rădăuţi sfânta Liturghie cu ocazia Zilei Mondiale a Persoanelor consacrate a fost oficiată de părintele Alois Fechet, responsabil cu viaţa consacrată în Dieceza de Iaşi. Celebrarea a marcat şi jubileul de 400 de ani, de când fondatoarea ordinului Congregatio Jesu, Maria Ward, a avut viziunea "Sufletul drept". După sfânta Liturghie, copiii de la Centrul Social de Zi "Maria Ward" şi de la Grădiniţa "Sfânta Maria" au prezentat principalele momente din viaţa Mariei Ward, în cadrul unui mic spectacol. După-amiază, în sala Centrului Social "Maria Ward" a avut loc o întâlnire a persoanelor consacrate, care îşi desfăşoară activitatea în zona Bucovina.
PS Aurel Percă a prezidat sfânta Liturghie pentru persoanele consacrate din zona Oneştiului, duminică, 1 februarie, la sanctuarul "Fericitul Ieremia" din Oneşti. După sfânta Liturghie, în sala de festivităţi a Liceului Teologic "Fericitul Ieremia" a avut loc o întâlnire de cunoaştere şi discuţii, punctul de plecare fiind scrisoarea pastorală a PS Petru Gherghel, intitulată "Bucuria de a da mărturie".
În zona Bacău, sfânta Liturghie pentru persoanele consacrate s-a celebrat duminică, 1 februarie, la Luizi-Călugăra, ora 11.00. Celebrantul principal a fost pr. Emilian Cătălin, OFMConv., ministrul provincial.
Pentru zona Roman, PS Petru Gherghel a prezidat sfânta Liturghie pentru persoanele consacrate în Parohia "Naşterea Sfintei Fecioare Maria" din Hălăuceşti. S-a ales această comunitate deoarece este păstorită de preoţi din Ordinul Fraţilor Minori Conventuali, şi tot aici de peste 90 de ani sunt prezente surorile Franciscane Misionare de Assisi. La celebrare au participat aproximativ o sută de călugăriţe şi călugări, ziua încheindu-se cu un moment de adoraţie.
Congregaţiile călugăreşti din zona Iaşi au celebrat Ziua Mondială a Persoanelor Consacrate, luni, 2 februarie, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină". Pentru această zi călugării şi călugăriţele din zonă au participat duminică, 1 februarie, la o oră de adoraţie. Liturghia solemnă de a doua zi a fost prezidată de PS Petru Gherghel şi a început la ora 10.00. La celebrare au participat PS Aurel Percă, pr. Alois Fechet, preoţi din Iaşi, precum şi un număr mare de persoane consacrate. Ziua s-a încheiat prin câteva momente de fraternitate.
Răspunzând la invitaţia părintelui paroh Isidor Iacovici, duminică, 1 februarie, la Roma, în comunitatea română de la "San Vitale", mai multe persoane consacrate au participat la sfânta Liturghie. A fost mai întâi un moment de adoraţie, pregătit şi animat de persoanele consacrate prezente la Roma. Sfânta Liturghie a fost prezidată de pr. Marius-Petru Bîlha, OFMConv. Predica a fost ţinută de pr. Claudiu Eva, din Congregaţia Misionarilor Verbiţi.
În cadrul acestor sfinte Liturghii, persoanele consacrate şi-au reînnoit voturile, arătându-şi încă o dată disponibilitatea faţă de voinţa lui Dumnezeu prin da-ul lor.
În Dieceza de Iaşi sunt 56 de congregaţii, dintre care 13 masculine şi 43 feminine, cu un total de 179 de preoţi şi fraţi şi 424 de surori cu voturi temporare ori perpetue în cele 102 case ale lor.