Diabetul zaharat face parte din categoria bolilor cronice, adică a celor care se întind pe o perioadă lungă de timp. Cercetările permanente din domeniu caută să vină cât mai mult în sprijinul pacienţilor pentru a le facilita administrarea medicamentelor sau a insulinei. Pacienţii diabetici prezintă risc ridicat de a dezvolta complicaţii grave în absenţa tratamentului sau dacă tratamentul nu este adecvat. Iată de ce controlul atent şi menţinerea glicemiei la valori apropiate de cele normale sunt esenţiale.
Complicaţiile se referă pe de o parte la modul de administrare a tratamentului - în doze prea mari sau prea mici, care conduce la crize acute de hiperglicemie, respectiv de hipoglicemie, iar pe de altă parte la efectele pe care le poate avea în timp nivelul crescut al glicemiei asupra tuturor organelor din corp.
Efectul în timp al hiperglicemiei ca urmare a unui tratament ineficient are la bază în principal afectarea vaselor de sânge prin îngroşarea pereţilor acestora sau prin lezarea lor, împiedicând astfel aprovizionarea corectă cu sânge a organelor. Odată cu sângele ajung la organe diverse nutriente şi oxigenul, fără de care supravieţuirea devine imposibilă.
Când sunt afectate vasele de la nivelul inimii pot apărea iniţial dureri trecătoare şi ulterior infarct, iar când sunt afectate cele de la nivelul creierului pot apărea accidente vasculare cerebrale (din cauză că inima şi creierul nu primesc oxigen).
Distrugerea vaselor de sânge de la nivelul ochilor, iniţial, cauzează vedere înceţoşată apoi pierderea totală a vederii. Pot apărea, de asemenea, glaucom şi cataractă. Este recomandat un examen oftalmologic anual.
Rinichii au rolul de filtrare a toxinelor din sânge şi de trimitere a sângelui curat înapoi în organism. Rupturile vaselor de sânge de la acest nivel determină un dezechilibru, cu trecerea nutrienţilor în urină şi păstrarea în vase a toxinelor, producând complicaţii grave.
Când sunt afectate vasele de sânge care aprovizionează cu nutrienţi şi oxigen nervii, apare ceea ce numim neuropatie diabetică. Dacă sunt afectaţi nervii de la picioare (cel mai frecvent), pacienţii simt iniţial furnicături sau arsuri, iar apoi are loc pierderea totală a sensibilităţii. Deoarece se pierde sensibilitatea, pacientul nu mai simte durere atunci când îşi răneşte piciorul, rana se poate infecta, iar din cauza circulaţiei slabe se va vindeca greu sau va evolua spre complicaţii mai grave. Recomandări: evitaţi încălţămintea care vă strânge; nu călcaţi cu picioarele goale; verificaţi pantofii înainte de a-i încălţa pentru a nu avea pietricele sau zone de uzură; evitaţi sandalele, tocurile înalte, încălţămintea din plastic sau cu vârf ascuţit. Purtaţi mereu şosete (de preferat fără cusături); nu spălaţi picioarele cu apă prea fierbinte (afectează pielea); uscaţi bine picioarele după spălare prin mişcări uşoare; folosiţi creme pentru a evita crăparea pielii; verificaţi în fiecare seară picioarele pentru a observa dacă apar leziuni de orice fel. Hiperglicemia afectează, de asemenea, nervii de la nivelul organelor interne, producând bătăi accelerate ale inimii, greţuri, vărsături, dureri abdominale, constipaţie, diaree şi pierderea involuntară de urină.
Trebuie menţionate, de asemenea, şi alte complicaţii cum sunt infecţiile de orice fel (prin scăderea imunităţii), tulburările de fertilitate şi afecţiuni ale ficatului, pielii, dinţilor, articulaţiilor şi oaselor.
Pacienţii cu diabet prezintă risc mare de a dezvolta complicaţii care ameninţă viaţa, dar trebuie reţinut că exerciţiul fizic zilnic, alimentaţia sănătoasă, medicaţia adecvată şi menţinerea nivelurilor normale ale colesterolului şi tensiunii arteriale reduc aceste riscuri, asigurând o speranţă de viaţă apropiată de a celor fără diabet. De asemenea, este importantă consultarea medicului pentru orice modificare a stării de sănătate şi pentru control periodic în vederea prevenirii acestor complicaţii.