Léon Bloy a observat că cei mai mari cinstitori ai Mariei sunt fie cei mai mari păcătoşi, fie cei nevinovaţi, cei simpli. Cei care nutresc pentru ea o iubire mai intensă se găsesc fie între cei care au cunoscut păcatul din plin, fie între cei care nu au cunoscut păcatul.
Mergând la concret, Vittorio Messori prezintă pe de o parte cazul Bernadettei Soubirous, copila nevinovată de la Lourdes şi apoi călugăriţa suferindă şi exemplară de la Nevers, iar pe de altă parte cazul lui Paul Verlaine, poetul "blestemat", elitist, drogat, homosexual, ocnaş şi care a încercat să se sinucidă, acesta din urmă fiind autorul unora dintre cele mai frumoase şi mai sfâşietoare versuri în cinstea Fecioarei Maria. În paranteză: cei doi s-au născut în Franţa, în acelaşi an, 1844. Aceasta confirmă faptul că fiii cei mai "buni" sau cei mai "răi", cei mai inocenţi sau cei mai păcătoşi o iubesc cel mai mult şi par să fie preferaţii ei.
Poate că nu ne putem pronunţa unde s-ar încadra Eminescu, poetul nostru, cu a sa "Rugămu-ne-ndurărilor", dar ca "cinstitori" ai sfintei Fecioare Maria, mai ales în luna mai, ar trebui totuşi să ne întrebăm: oare starea de mijloc să fie cea mai fericită? Ca să nu mai spunem de pendularea continuă între păcat şi har...
