În numărul din ianuarie 2007 se scrie despre deschiderea Seminarului mic de la Bacău. În celelalte luni se publică despre împlinirea a patru sute de ani de la întemeierea Episcopiei de Bacău (septembrie), vizita în dieceză a unor oaspeţi de seamă: ÎPS Edmund Farhat, arhiepiscop de Byblos şi nunţiu apostolic de Austria (iunie), ES card. Javier Lozano Barragán, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Lucrătorilor Sanitari (noiembrie), cea de-a III-a Adunare Ecumenică de la Sibiu (septembrie şi octombrie), centenarul înfiinţării Operei "Don Calabria" (decembrie).

Anul 2008 a însemnat şi Anul Sfântului Paul: două mii de ani de la naşterea lui. Câteva articole vorbesc despre iniţiativele din acest an (iulie). La 21 februarie 2008 s-au împlinit 30 de ani de când PS Petru Gherghel este la cârma diecezei ca ordinarius şi apoi ca episcop. Numărul din martie marchează acest eveniment. În acelaşi an se scrie despre Sinodul episcopilor, cu tema "Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi misiunea Bisericii" (noiembrie), despre 150 de ani de la apariţiile Maicii Domnului la Lourdes (februarie), 120 de ani de la naştere şi 60 de ani de la hirotonirea ca episcop a PS Anton Durcovici, cu aducerea urnei cu pământ de la Sighetu Marmaţiei (mai şi iunie), aducerea rămăşiţelor pământeşti ale fericitului Ieremia în pământul natal (aprilie, iunie), 50 de ani de la moartea Veronicăi Antal (septembrie).

Începând cu martie 2008, a fost introdusă la pagina 10 subrubrica: E bine de ştiut, iar din aprilie 2008, a început o subrubrică nouă: Tablete spirituale (pag. 19). La 31 august 2009, pr. Iosif Comoraşu a primit o altă misiune. Tipografia "Presa Bună", cu maşinile sale, nu a mai putut să facă faţă la noile exigenţe. Ca atare, din noiembrie 2009 revista nu se mai tipăreşte la Tipografia "Presa Bună".

Câteva pagini ale revistei din anul 2009 se ocupă de încheierea Anului Sfântului Paul şi începerea Anului Sfintei Preoţii. În numărul din februarie se scrie despre Întâlnirea Mondială a Familiilor din Mexic. În celelalte numere găsim: 10 ani de la vizita lui Ioan Paul al II-lea în România (mai), 125 de ani de la înfiinţarea Episcopiei de Iaşi şi a 220 de ani de la sfinţirea catedralei "Adormirea Maicii Domnului" (iunie), sfinţirea studioului Radio Maria la Iaşi (decembrie).

Despre încheierea Anului Sacerdotal se publică în numărul din iulie 2010. Anul acesta sunt publicate articole despre: împlinirea a zece ani de la consacrarea PS Aurel Percă (ianuarie), vizita ad limina (martie), întâlnirea naţională a preoţilor de la Iaşi (martie), 20 de ani de episcopat şi 70 de ani de viaţă a păstorului diecezei (mai, iunie şi iulie). Revista din luna octombrie poartă numărul 250. Începând cu Adventul din acest an a început pelerinajul icoanei de la Cacica prin dieceză, reflectat şi în paginile revistei din diferite numere. Din aprilie 2010 revista apare în patru culori.

În numărul din mai 2011 sunt publicate câteva articole despre Ioan Paul al II-lea, beatificat la 1 mai acelaşi an. Începând cu numărul din august Întâlnirea Tinerilor de la Madrid ocupă pagini din mai multe numere. Pe paginile revistei din acest an mai sunt surprinse: vizita cardinalului Stanislaw Dziwisz, arhiepiscop mitropolit de Cracovia (iunie), Scout la 20 de ani de la înfiinţare (iunie), 60 de ani de preoţie ai papei Benedict al XVI-lea (iulie şi august), 25 de ani de la moartea lui Martin Benedict (iulie), 180 de ani de la răscoala de la Săbăoani împotriva ocupaţiei ruseşti (octombrie), 125 de ani de la deschiderea Seminarului "Sfântul Iosif" (octombrie), Prima Întâlnire Naţională a Familiilor Catolice din România (noiembrie); 55 de ani de la redeschiderea Seminarului (decembrie); 60 de ani de la moartea episcopului Anton Durcovici (decembrie). Începând cu acest an în fiecare lună se publică o cateheză "Supliment la "Lumina creştinului"".