În centrul Portugaliei, la 125 km de Lisabona, se află unul dintre cele mai mari sanctuare ale lumii: Fatima.

Era în plină desfăşurare Primul Război Mondial, iar Portugalia era într-o criză politică profundă: de puţin timp ţara ieşise dintr-un război civil, în timpul căruia, la 5 octombrie 1910, monarhia fusese înlăturată, iar în anul 1911 s-a creat separarea statului de Biserică.

În acest context istoric, în anul 1917, sfânta Fecioară Maria se arată la Cova da Iria de şase ori. Pentru a-şi face cunoscut mesajul, Maria alege trei copilaşi: Lucia dos Santos (10 ani) şi verişorii ei, Francisc şi Iacinta Marto (9 şi, respectiv, 7 ani). Aici, copiii păşteau turmele într-o zi de primăvară a anului 1917. Conform unor mărturii, copiii ar fi avut, începând din 1915, câteva întâlniri cu un înger, dar insuficient argumentate.

La 13 mai 1917, Maria a apărut, îmbrăcată în alb, şi le-a cerut copiilor să vină timp de şase luni, în ziua de 13, la aceeaşi oră, şi să se roage Rozariul zilnic pentru obţinerea păcii în lume şi pentru terminarea războiului. La 13 iunie copiii erau însoţiţi de câteva sute de credincioşi. Maria i-a spus Luciei că în curând îi va lua la ea pe Francisc şi pe Iacinta. În luna următoare asistau la eveniment peste 4.000 de persoane, iar Lucia era singura care o vedea pe "Doamna în alb". Maica Domnului îi încredinţează Luciei trei secrete.

La 13 august erau 18.000 de persoane, dar Maria nu a apărut, pentru că nu erau prezenţi copiii. Administratorul cantonului i-a arestat pe motiv că tulbură ordinea publică şi voia să afle numaidecât cele trei secrete. Chiar ameninţaţi fiind, copiii nu au spus absolut nimic. Maria a apărut însă duminică, 19 august, cerându-le insistent să se roage.

A cincea apariţie a fost la 13 septembrie, când erau prezenţi peste 30.000 de oameni, dintre care mulţi bolnavi s-au vindecat.

La 13 octombrie a fost ultima apariţie. Ploua torenţial, însă Lucia a cerut ca toţi să închidă umbrelele ca să se roage împreună Rozariul şi să poată vedea mai bine apariţia Mariei. De data aceasta, Maica Domnului s-a prezentat ca Regina Rozariului şi a cerut ca în acel loc să se construiască o capelă în cinstea ei. A mai spus Luciei că în curând războiul se va încheia, iar acolo vor fi nenumărate vindecări.

Construirea capelei a început la 28 aprilie 1919, iar prima Liturghie s-a celebrat doi ani mai târziu, la 13 octombrie 1921.

Punctul principal îl constituie locul arătării. Este marcat de o capelă, în care străjuieşte o statuie a Mariei, realizată în lemn, conform indicaţiilor Luciei, de către artistul portughez José Ferreira Thedim, în 1920.

Construcţia bazilicii de la Fatima, în stil neoclasic, cu un turn înalt de 65 m a început în anul 1928, şi a fost consacrată la 7 octombrie 1953. În faţă este prevăzută cu aproape 200 de coloane, care fac legătura între diferitele clădiri dimprejur.

În interior se pot vedea mormintele lui Francisc şi a Iacintei (morţi în anul 1919, respectiv 1920), beatificaţi în anul 2000. Lucia a murit în anul 2005, fiind înmormântată tot aici.

Mai merită atenţie o altă biserică, la demisolul pieţei, modernă, ornată cu mozaicuri moderne, care este prevăzută pentru spovezi (44 de confesionale) şi celebrări mari, având 8.633 de locuri în bănci şi 100 de locuri în prezbiter pentru concelebranţi.

De asemenea, merită atenţie Calea crucii, amenajată cam la un kilometru de sanctuar, printre arbuşti răsfiraţi pe coline line.

Sfântul Ioan Paul al II-lea, care suferind atentatul chiar în ziua de 13 mai 1981, a considerat că Maria de la Fatima i-a salvat viaţa.