Din exortaţia Vita consecrata a papei Ioan Paul al II-lea

- Vouă, tinerilor, vă spun: dacă auziţi chemarea Domnului, nu o respingeţi! Aşezaţi-vă cu îndrăzneală în curentele profunde de sfinţenie cărora le-au dat naştere sfinţi mari pe urmele lui Cristos. Întreţineţi în voi înşivă aspiraţiile tipice vârstei voastre, dar aderaţi neîntârziat la planul lui Dumnezeu cu voi, dacă vă cheamă să căutaţi sfinţenia în viaţa consacrată. Admiraţi toate lucrările lui Dumnezeu din lume, dar aţintiţi-vă privirea asupra realităţilor despre care este făgăduit că nu vor trece în veci. Mileniul al treilea aşteaptă aportul credinţei şi creativităţii multor tineri consacraţi, pentru ca lumea să devină mai senină şi mai capabilă să-l primească pe Dumnezeu şi, în el, pe toţi fiii şi fiicele sale. (nr. 106)

- "Ce s-ar întâmpla cu lumea, dacă n-ar fi călugării?" Dincolo de estimările superficiale în funcţie de utilitate, viaţa consacrată e importantă tocmai pentru că este belşug de gratuitate şi de iubire, cu atât mai mult cu cât această lume riscă să fie sufocată de vârtejul efemerului. "Fără acest semn concret, iubirea Bisericii în ansamblu s-ar putea răci, paradoxul mântuitor al evangheliei şi-ar putea pierde din incisivitate, "sarea" credinţei s-ar putea dilua într-o lume în curs de secularizare". Viaţa Bisericii şi societatea însăşi au nevoie de persoane capabile să se consacre cu totul lui Dumnezeu şi celorlalţi de dragul lui Dumnezeu. (nr. 105)

- Tuturor oamenilor care vor să-mi asculte glasul doresc să le adresez un apel: căutaţi căile ce duc la Dumnezeul cel viu şi adevărat, mai cu seamă pe drumurile trasate de viaţa consacrată. Persoanele consacrate dau mărturie că "oricine îl urmează pe Cristos, omul desăvârşit, devine el însuşi mai mult om". Câte dintre ele s-au plecat şi continuă să se plece, ca nişte buni samariteni, asupra nenumăratelor răni ale fraţilor şi surorilor lor întâlniţi pe cale! (nr. 108)

- Tuturor credincioşilor li se cere să se roage fără încetare pentru persoanele consacrate, pentru ca fervoarea şi capacitatea lor de a iubi să sporească statornic şi să contribuie la răspândirea bunei miresme a lui Cristos în societatea actuală. Întreaga comunitate creştină - păstori, laici şi persoane consacrate - este răspunzătoare de viaţa consacrată, de primirea şi sprijinirea noilor vocaţii. (nr. 105)

- Priviţi-i pe aceşti oameni cuceriţi de Cristos, care arată prin stăpânire de sine, susţinuţi de harul şi iubirea lui Dumnezeu, leacul ce eliberează de setea de a poseda, de a se desfăta, de a domina. Nu uitaţi carismele care au format minunaţi "căutători de Dumnezeu" şi binefăcători ai omenirii, care au deschis căi sigure acelora care-l caută pe Dumnezeu cu inimă sinceră. (nr. 108)