Tineri la INTC
Aproape 400 de tineri au reprezentat Dieceza de Iaşi la Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic cu tema "Căutători de fericire", desfăşurată în perioada 22-26 iulie la Cluj-Napoca. Alături de ei au fost 20 de voluntari, 16 preoţi şi 21 de persoane consacrate, precum şi episcopii Petru Gherghel şi Aurel Percă. Tinerii au avut la dispoziţie un program bogat care a cuprins sfintele Liturghii, cateheze ţinute de pr. Daniel Ange, fondatorul comunităţii Jeunesse Lumiere, grupuri de discuţie, conferinţe, festivaluri de muzică etc. Ediţia precedentă a INTC a avut loc la Iaşi între 25 şi 29 iulie 2012.

Voturi perpetue
Sora Maria Marta Salahoriu a depus voturile perpetue în cadrul Congregaţiei "Surorile Benedictine Reparatoare ale Sfintei Feţe a Domnului Nostru Isus Cristos", în mâinile sorei Maria Maurizia Biancucci, superioara generală, în biserica mănăstirii din Măgura, Liturghia din ziua de 11 iulie fiind prezidată de PS Petru Gherghel, concelebrând pr. Alois Fechet, vicar episcopal pentru viaţa consacrată, fiind prezenţi şi alţi preoţi.

Bicentenar
Comunitatea romano-catolică din Câmpulung Moldovenesc a celebrat duminică, 19 iulie, jubileul de 200 de ani de la construirea bisericii "Înălţarea Domnului". Sfânta Liturghie pontificală a fost prezidată de PS Petru Gherghel, după ce dimineaţa au fost oficiate alte trei Liturghii, în limbile ucraineană (în ritul greco-catolic), germană şi poloneză. Biserica din Câmpulung Moldovenesc a fost construită la începutul secolului al XIX-lea, fiind cea mai veche din localitate şi a doua ca vechime în Bucovina, după biserica din Gura Humorului (1811). Construirea bisericii din Câmpulung a durat până în anul 1815, unsprezece ani mai târziu fiind şi sfinţită.

Cardinal în Dieceza de Iaşi
Cardinalul Joachim Meisner va vizita Dieceza de Iaşi în perioada 3-10 august. Însoţit de episcopii Petru Gherghel şi Aurel Percă, Eminenţa sa va vizita: Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi (4 august), Bacău "Sfântul Nicolae" (5 august), Roman "Sfânta Tereza" (6 august), mănăstirile ortodoxe din judeţul Neamţ (7 august), va participa la Sărbătoarea Familiilor de la Butea şi va ajunge la Gura Humorului (8 august), va administra Mirul la Suceava şi va vizita Rădăuţi (9 august), apoi va reveni la Iaşi, de unde se va întoarce la 10 august, în Germania.

Pentru familii
Printre activităţile pastorale ale Oficiului pentru Pastoraţia Familiei şi a Laicilor din luna iulie se numără: întâlniri cu tinerii din Valea Mare (3 iulie) şi Sagna (7 iulie); cursuri pentru logodnici la Iaşi (4 iulie), Traian (11 iulie) şi Bacău (18 iulie), lansarea cărţii "Vreau să înţeleg cu cine mă căsătoresc" la Valea Mare (5 iulie) şi Pildeşti (19 iulie); Săptămâna familiei la Piatra Neamţ "Sfântul Iosif" (6-12 iulie) şi Galbeni (27 iulie - 2 august); campus cu tinerii la Seminarul Franciscan din Roman (13-17 iulie).

La 120 de ani
La 26 iulie 1895, Congregaţia "De Propaganda Fide" a hotărât înfiinţarea Provinciei "Sfântul Iosif - Soţul Preasfintei Fecioare Maria", a Fraţilor Franciscani Minori Conventuali din Moldova. După 120 de ani, la Bacău, în biserica "Sfântul Anton" din cadrul Curiei Provinciale, a fost celebrată la 26 iulie o Liturghie de mulţumire, prezidată de pr. Emilian Cătălin, ministru provincial. După Liturghie au fost binecuvântate 38 de plăcuţe comemorative în memoria fraţilor care au suferit rigorile închisorilor comuniste şi urmează să fie plantaţi 38 de arbuşti ornamentali. A fost organizat un moment omagial, cu o prezentare istorică retrospectivă a celor 120 de ani, susţinută de pr. Sebastian Diacu, şi o nouă prezentare a cărţii "Franciscani în zeghe", coordonată de pr. Iosif Diac, cel care a avut şi iniţiativa plăcilor comemorative.

RoBible
La doi ani de la prezentarea oficială a traducerii în limba română a Bibliei după textele originale, traducere realizată de Biserica Romano-Catolică din România, Departamentul de Cercetare Biblică din Dieceza de Iaşi a realizat aplicaţia "RoBible". Aplicaţia poate fi descărcată gratuit de pe situl www.bibliacatolica.ro şi poate fi folosită atât pe calculator, cât şi pe dispozitive mobile, indiferent de sistemul de operare. Sunt prezente pe site şi informaţii referitoare la instalare şi utilizare. Detalii se pot obţine şi de la pr. Eduard Patraşcu, directorul departamentului (tel. 0744/256490; e-mail: [email protected]).

Studenţii şi migraţia
Oficiul Diecezan pentru Pastoraţia Universitară organizează a patra ediţie a programului de formare pentru mediul universitar "Săptămâna Socială pentru Studenţi", în perioada 24-27 septembrie, la Pralea, cu tema: "Migraţia: un fenomen care a fost, este şi va fi. Migraţia intelectuală între şanse şi riscuri. Aspecte moral-sociale". Detalii şi înscrieri: pr. Fabian Doboş, capelan universitar (tel. 0756/833383; e-mail: [email protected]).

CD-ul "Inimă voioasă"
Surorile "Slujitoarele Săracilor" din Parohia Piatra Neamţ "Sfânta Tereza" au publicat un CD audio cu muzică religioasă, intitulat "Inimă voioasă", fiind realizat cu scop exclusiv caritabil pentru susţinerea proiectului "Misiunea la noi acasă". Fondurile provenite din vânzare vor fi direcţionate către unii copii din familii defavorizate din Piatra Neamţ. CD-ul poate fi procurat de la librăriile din dieceză sau de la sr. Monica Gabor (tel. 0742/860280).

Transferuri şi numiri
Prin decrete episcopale, PS Petru Gherghel a procedat la următoarele transferuri şi numiri în Dieceza de Iaşi, care intră în vigoare începând cu 1 august:
- transferuri de vicari: pr. Gabriel Bacoşcă-Ţernă - Focşani; pr. Paul Căliman - Bacău "Sfântul Nicolae"; pr. Dominic-Sorin Ciobanu - Bacău "Sfântul Nicolae"; pr. Marius Cojan - Iaşi "Sfânta Tereza"; pr. Mihail Cojan - Gioseni; pr. Alin-Benone Conţu - Roman "Inima Neprihănită"; pr. Sergiu-Marian Dămoc - Faraoani; pr. Daniel Frâncu - Traian (Bc); pr. Sergiu Gabor - Adjudeni; pr. Claudiu Cocuţ - Oneşti "Sfinţii Apostoli Petru şi Paul"; pr. Marian Gărghi - Suceava; pr. Sergiu-Felician Hârja - Roman "Sfânta Tereza"; pr. Alin-Petrică Herciu - Floreşti; pr. Florin-Ionuţ Lucaci - Bacău "Fericitul Ieremia"; pr. Gabriel-Cătălin Păuleţ - Piatra Neamţ "Sfânta Tereza"; pr. Ştefan-Cătălin Rotăraş - Huşi "Sfântul Anton"; pr. Ovidiu-Ciprian Solomon - Roman "Isus, Bunul Păstor"; pr. Sergiu-Doru Stoica - Mărgineni
- numiri de vicari: pr. Mădălin Bărbuţ - Roman "Fericitul Ieremia"; pr. Ovidiu-Gabriel Bejenaru - Barticeşti; pr. Cezar Chelaru-Dămoc - Cleja "Sfântul Francisc"; pr. Cosmin Croitoru - Horleşti; pr. Iosif-Claudiu Doboş - Bacău "Fericitul Ieremia"; pr. Anton Galaţanu - Sagna; pr. Gabriel Hălănduţ - Iaşi "Sfântul Anton"; pr. Emilian Jitaru - Săbăoani "Sfântul Mihail"; pr. Alexandru Percu - Gherăeşti; pr. Eugen-Dragoş Tamaş - Săbăoani "Sfânta Cruce"; pr. Eusebiu Tulbure - Iugani
- misiuni în străinătate: în pastoraţie (fidei donum): pr. Adrian Aileni - Graz (Austria); pr. Alexandru Balaţchi - Guayaquil (Ecuador); pr. Mihai-Gabriel Balint - Budapesta (Ungaria); pr. Marcelin Blaj - Londra (Anglia); pr. Cătălin-Cristian Burcă - Citta di Castello (Italia); pr. Alin-Cătălin Butnaru - Guayaquil (Ecuador); pr. Cristinel Farcaş - Köln (Germania); pr. Emanuel Imbrea - Padova (Italia); pr. Marius Mărtinaş - Graz (Austria); pr. Petru-Mihăiţă Mogda - Vicenza (Italia); pr. Claudiu-Lucian Trifescu - Syros (Grecia); la studii: pr. Gabriel-Iulian Robu - Roma.
Preoţii nou-sfinţiţi au primit numirile din partea păstorului diecezei la sfârşitul Liturghiei celebrate marţi, 28 iulie, în biserica din Iugani.

Pe scurt
- 21-28 iunie: Tabăra de muncă pentru tineret organizată de Kolping Moldova la Ploscuţeni
- 24-27 iunie: Al XII-lea simpozion internaţional al profesorilor universitari, la Roma, cu tema "O cultură pentru un nou umanism", din Dieceza de Iaşi participând pr. Fabian Doboş
- 2-5 iulie: Exerciţii spirituale pentru 93 de terezine din România, cu tema "Te iubesc, urmează-mă!", la Institutul Teologic "Sfântul Iosif", alături de Maria-Teresa Candian, directoarea generală, predicator fiind pr. Cristinel Fodor
- 3-4 iulie: Întâlnirea naţională anuală a preşedinţilor conferinţelor vincenţiene din România, la Bucureşti
- 3-5 iulie: Exerciţii spirituale pentru adulţi, cu tema "A depăşi cu Isus furtunile vieţii", la Traian
- 6-10 iulie: Exerciţii spirituale pentru tineri, cu tema "Doamne, ce bine ne este nouă aici", organizate la Luncani de Comisia de Pastoraţie Vocaţională din cadrul CRSM
- 6-18 iulie: Cursuri de vară pentru căsătorie şi familie, în Italia, în localitatea La Thuill, pentru 330 de persoane, din Dieceza de Iaşi participând Eugenia Dămătăr
- 12 iulie: Vizita PS Petru Gherghel în Parohia Belceşti şi filiala Iosupeni
- 13 iulie: Lansarea atelierului de tâmplărie "Art Lemn" din Bârnova, coordonat de Caritas Iaşi, fiind prezent PS Aurel Percă
- 18-19 iulie: Sesiune naţională de formare pentru vincenţieni, la Roman în Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus"
- 19 iulie: Expoziţia "Împreună putem ajuta", cu vânzare de pictură şi grafică realizate de David Alexandru, pentru ajutorarea copiilor din Toricha (Kenya), în Aula Sinodală de la subsolul catedralei din Iaşi
- 25-26 iulie: Zile de formare organizate la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian pentru cei implicaţi în citirea lecturilor la celebrările liturgice
- 27-31 iulie: A VII-a Întâlnire Naţională a Familiei Franciscane, cu tema "Dimensiunea universală a misiunii: Mergeţi şi treziţi lumea cu bucuria voastră!", la Caransebeş
- 1-2 august: Seminar de formare pentru laici şi persoane consacrate, cu tema "Maria în sfânta Scriptură şi în viaţa noastră", la Traian
- 7-13 august: Campus vocaţional organizat de Familia Iubirii Milostive la Viişoara
- 12 septembrie: Administrarea Mirului în Parohia Buhuşi (programat iniţial la 5 septembrie).