Cristos a înviat!
Tresaltă iarăşi viaţa, i-o dulce primăvară...
În zorii dimineţii sub cerul luminat,
Din zările albastre un înger se coboară,
Mormântul străjuieşte şi spune tuturora,
Să nu-l mai cate-acolo, c-odată cu aurora
Cristos a înviat!...
Femeile smerite aflat-au sfânta veste;
De la femei îndată şi Petru a aflat,
Că cel care murise acum din nou trăieşte,
Că nu mai este-n groapă Isus stăpân a toate,
C-anvins întunecimea, drapel a pus pe moarte
Măreţ a înviat!...
Spre Emaus, spre seară, doi ucenici plecară
În suflet cu tristeţe, căci ei au aşteptat
S-audă o veste nouă... iar ei nu cutezară
Nici ochii să-şi ridice mergând tăcuţi la vale,
Când iată lângă dânşii ca un străin pe cale
Cristos s-a arătat!...
I-a învăţat pe dânşii profeţii şi Scriptura,
I-a dojenit pe dânşii că s-au descurajat,
I-a pus pe ei să vadă că toate au fost figura
Vorbirii despre dânsul... şi că în suferinţă,
Bătăi şi moarte crudă, calvar şi umilinţă
De moarte-a triumfat!...
Apoi Isus le zise că merge mai departe...
Iar ucenicii, "Doamne", îi ziseră amândoi
"De-acuma este seară, de noi nu te desparte,
Să vii cu noi la masă, că nu stăm fără tine,
Cu tine împreună noi ne simţim mai bine
Rămâi, rămâi cu noi!..."
Rămâi cu noi, o Doamne, rămâi între popoare,
Rămâi cu noi de-apururi, ne iartă de păcat,
Să fie iar în lume o pace-nfloritoare
Ca fraţii toţi să fie, cu toţi să se iubească,
Cu toţii Aleluia în cânt să proslăvească
Pe Cel ce a înviat!...
Pr. Mihail Demetrescu
* * *
Măreţ biruitor al morţii
Măreţ biruitor al morţii, te-nalţi, Isuse, din mormânt
Şi-aduci în lume bucuria că lanţul morţii a fost frânt,
Că e deschisă poarta vieţii, prin ea ne-ndemni ca să intrăm,
De bucuria învierii cu tine să ne bucurăm.
Măreţ biruitor al morţii, te-nalţi, Isuse, dintre morţi
Şi-ntreaga turmă-ncredinţată spre viaţă-nvingător o porţi.
Spălată e de întinare cu sângele tău preţios,
Şi-o-nalţi, Isuse-n slavă mare înspre lăcaşul glorios.
Măreţ biruitor al morţii, pe moarte calci învingător,
Ridici în slăvi stindardul vieţii ce flutură triumfător;
Privim spre el cu bucurie, spre crucea ta cu toţi privim
Şi-asemeni celor din pustie, privind, noi ne tămăduim.
Măreţ biruitor al morţii, mormântul negru-l părăseşti
Şi-al morţii mers pentru vecie cu-a ta-nviere îl opreşti.
În calea morţii pui credinţa, speranţa şi iubirea pui,
E-nvinsă moartea, e distrusă, nădejde pentru dânsa nu-i.
Măreţ biruitor al morţii, a morţii beznă o alungi
Şi noaptea ei întunecată cu a ta rază o străpungi.
Nu mai e loc pentr-ntuneric, căci tu, o soare nepătat,
În raza învierii tale pământu-ntreg l-ai îmbrăcat!
Măreţ biruitor al morţii, mormântul l-ai lăsat pustiu,
Te-ai înălţat din el în slavă, vestind la lume că eşti viu.
A noastre suflete rănite golitu-le-ai de rău şi-amar,
Le-ai vindecat cu-a ta-nviere şi-ai revărsat în ele har.
Măreţ biruitor al morţii, cu moartea, moartea ai călcat
Şi-ai astupat a morţii gură ca să nu piară ce-ai salvat.
Uniţi cu îngerii din ceruri, cu toţii moartea ţi-o vestim
Şi-a ta-nviere glorioasă, Isuse, o mărturisim.
Petru Ciobanu
* * *
Paşte universal
Şi-a fost întuneric cum nu s-a mai spus,
În Vinerea Mare, atunci pe pământ,
Căci cosmosul tot suferea cu Isus,
Când Terra întreagă i-a fost lui mormânt.
Mai suferă încă, cu dor suspinând,
Creatul întreg, după tot ce-a pierdut
Odată cu omul cel care oricând
Recade în vina cea de la-nceput.
S-a dat bătălia-ntre bine şi rău,
La alte niveluri decât în poveşti;
Cu moartea, pe moarte - a Fiului său -
Călcând, Dumnezeu ne face cereşti.
Căci jertfa supremă, de om-Dumnezeu,
Răstoarnă balanţa cu josul în sus,
Iar tot ce apasă, de-acuma, mereu,
Împinge spre ceruri, prin Domnul Isus.
E harul de-acuma mai tare ca tot,
E mila divină turnată în hău,
E darul din ceruri suprem antidot,
Şi Duhul de viaţă învinge-orice rău.
E-nvinsă şi moartea; şi ce-i după ea
Devine lumină şi pace şi har.
Vedem prin credinţă, mereu vom vedea...
Şi creştem spre cer prin preasfântul altar.
Iar lumea cu tot ce cuprinde şi e
Cunoaşte şi simte cum trece spre nou...
E Paşte în cosmos, e Paşte-n orice,
La grad de-mplinire, şi nu doar ecou.
