În urmă cu doi ani, într-o zi de miercuri, 13 martie 2013, cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio, 76 de ani, fost arhiepiscop de Buenos Aires, era ales cel de-al 266-lea suveran pontif. Este primul papă iezuit şi primul care a luat numele de Francisc.
După doi ani de pontificat, papa Francisc a rămas acelaşi, doar faţa Bisericii s-a schimbat. Entuziasmul şi spontaneitatea Sanctităţii sale a contaminat întreaga Biserică şi parcă fiecare mădular simte în el impulsul papei. Biserica este astăzi mai vie şi mai activă în societate.
Se vorbeşte deja despre pontificatul papei Francisc ca despre un eveniment "revoluţionar". Intervievată de agenţia Zenit, Valentina Alazraki, jurnalistă şi scriitoare, corespondentă la Vatican pentru Televisa din anul 1974, spunea referitor la ideea de "papă revoluţionar" că Sfântul Părinte nu se simte un revoluţionar, ci doreşte să întoarcă Biserica la originile sale şi la mesajul evangheliei.
Pr. Federico Lombardi, director al Sălii de Presă vaticane, într-un interviu pentru Radio Vatican declara că această schimbare de viziune adusă de papa poate aduce tulburare în mintea şi inima oamenilor care nu sunt familiari cu viaţa credinţei, dar pentru cei maturi în credinţă comportamentul papei arată familiaritatea Sanctităţii sale cu Isus Cristos.
În ziarul La Curcova News, un ziar născut de puţin timp într-unul din cartierele de barăci care înconjoară capitala argentiniană, papa spunea referitor la credinţă: "Nu este un sentiment. Credinţa este raportul meu cu Isus Cristos, eu cred că el m-a mântuit".
Credinţa presupune încrederea în ceva ce nu ai văzut încă. Pentru a crede în Isus Cristos avem nevoie de Duhul Sfânt. Sfântul Părinte îi îndeamnă pe toţi oamenii, încă de la începutul slujirii sale, să se lase conduşi de Duhul Sfânt, pentru ca astfel omenirea să se îndrepte spre Dumnezeu.
În aceşti doi ani de pontificat, papa Francisc a scris o enciclică, Lumen fidei, despre credinţă, şi o exortaţie apostolică, Evangelii gaudium, despre vestirea evangheliei în lumea actuală.
Cât priveşte vizitele pastorale, acestea au fost în număr de opt (Brazilia, Ţara Sfântă, Coreea, Albania, Strasbourg, Turcia, Sri Lanka şi Filipine), continentul asiatic fiind cel mai privilegiat.
Un alt aspect al pontificatului său este drumul dialogului interreligios şi ecumenic. Papa s-a întâlnit de patru ori (de trei ori în anul 2014) cu patriarhul ecumenic Bartolomeu I şi de mai multe ori cu reprezentanţii evreilor şi musulmanilor.
La nivel internaţional, papa a relansat rolul de mediere al Bisericii făcând apeluri pentru pace în Orientul Mijlociu şi Ucraina şi invitând personal la un moment de rugăciune pentru pace în Vatican, pe preşedintele Israelului şi preşedintele Autorităţii Palestiniene. Trebuie menţionat şi momentul în care preşedintele Obama şi preşedintele Raul Castro i-au mulţumit papei pentru contribuţia la reînnoirea relaţiilor dintre Statele Unite şi Cuba.
Pontificatul său este legat şi de reforma curiei, care face referire la înnoirea interioară, şi nu doar la nivel de organizare. Papa le cere cardinalilor şi tuturor persoanelor din Biserică o reformă care porneşte de la inimă.
Sinodul despre familie a monopolizat acest al doilea an de pontificat, papa acordând un mare interes temei familiei. Prin sinodul din octombrie 2014 s-a făcut un prim pas spre clarificarea problemelor cu care se confruntă familiile astăzi.
Anul dedicat persoanelor consacrate reprezintă o nouă contribuţie adusă de papa Bisericii lui Cristos.
După doi ani de pontificat ne întrebăm încotro cârmuieşte papa Francisc Biserica. Răspunsul îl dă chiar el: "Nu am niciun proiect personal, dar mă las condus de Duhul Sfânt". Încrezători că Duhul Sfânt ne conduce la Dumnezeu, ne rugăm pentru Sanctitatea sa, ascultând de îndemnul său: "Rugaţi-vă pentru mine!"
