Lângă cei suferinzi
PS Petru Gherghel şi PS Aurel Percă au vizitat, la 13 septembrie, în ajunul sărbătorii "Înălţarea Sfintei Cruci", Centrul Socio-Sanitar de Asistenţă şi Îngrijire a Persoanelor în Vârstă coordonat de Congregaţia "Sfânta Faţă a lui Isus" din Parohia Bacău-Măgura. Un moment deosebit a fost vizita la patul de suferinţă al părintelui Mihai Vacaru, internat aici. Ziua vizitei a adus "o bucurie neaşteptată, a înseninat feţele multora dintre oaspeţi, care cu credinţă îşi asumă cuvintele sfântului apostol Paul către Coloseni, "în trupul meu întregesc lipsurile suferinţelor lui Cristos pentru corpul său" (Col 1,24), purtând propria cruce cu răbdare şi încredere", a spus pr. Valerian Ţîmpu, paroh de Bacău-Măgura, care acordă asistenţă spirituală la acest centru.
Profesiuni
La Prăjeşti (BC), sâmbătă, 6 septembrie, 15 fraţi franciscani conventuali, care au încheiat anul de noviciat, au profesat sfaturile evanghelice pentru un an. Aceeaşi parohie a găzduit, la 18 septembrie, Liturghia în cadrul căreia au început noviciatul în familia franciscană 26 de postulanţi. La Galaţi, şase fraţi franciscani conventuali au făcut profesiunea solemnă. Toate cele trei Liturghii au fost prezidate de pr. provincial Emilian Cătălin.
Jubilee
- Surorile oblate asumpţioniste Angela Bitiuşcă, Monica Ante, Ana-Maria Dorcu şi Tereza Dămătăr au sărbătorit la 26 august, la Bacău "Sfântul Nicolae", jubileul de 25 de ani de viaţă consacrată, sfânta Liturghia festivă fiind prezidată de PS Petru Gherghel. Deoarece surorile sunt originare din Butea, au marcat jubileul şi în satul natal, la Liturghia din 31 august.
- Comunitatea catolică din Câmpulung Moldovenesc a participat, duminică, 7 septembrie, la jubileul de 50 de ani în slujba Domnului ca preot, marcat de pr. Francisc Simon (născut la 9 septembrie 1940). La altar, alături de pr. Petru Bişog, parohul comunităţii romano-catolice din Câmpulung Moldovenesc, şi de părintele sărbătorit, Francisc Simon, a concelebrat Mons. Grigore Duma, colegul părintelui jubilant, care a rostit predica.
Noul an şcolar
Deschiderea solemnă a anului şcolar 2014-2015 a fost marcată luni, 15 septembrie, la Seminarul Liceal "Sfântul Iosif" din Bacău, prin Liturghia prezidată de PS Petru Gherghel, iar la Liceul Teologic "Sfântul Francisc din Assisi" din Roman prin sfânta Liturghie, celebrată în capela Institutului Teologic Franciscan de pr. Emilian Cătălin, ministru provincial. La Seminarul Capucin "Fericitul Ieremia" din Oneşti deschiderea noului an şcolar a fost anticipată prin Liturghia din 13 septembrie, prezidată de pr. Cristinel Ghiurca, director al seminarului.
Campusuri pentru copii
Pe lângă campusurile din parohiile Diecezei de Iaşi menţionate în numerele anterioare ale revistei, ne-au mai fost semnalate, până la închiderea acestei ediţii, următoarele campusuri în parohiile: Traian, NT (18-19 august, pentru tineri, la Horpaz); Campus itinerant în Munţii Retezat organizat de Provincia Fraţilor Minori Conventuali din România (3-10 august, 20 tineri); Arini (18-23 august, pentru tineri şi copii); Cleja "Sfântul Marcu" (18-24 august, 100 de copii); Tuta (20-22 august, 220 de copii); Lespezi (20-24 august, 130 de copii); Traian NT (20-24 august, 60 de copii); Coman (25-27 august, 100 copii); Bacău "Fericitul Ieremia" (27-30 august, la Poiana Micului); Bacău "Sfântul Nicolae" (4-6 septembrie, la Slănic Moldova, pentru membrii ACC, iar la 8-11 septembrie, pentru copii, în parohie) şi Iaşi "Sfântul Anton" (12-14 septembrie, 60 de copii).
Numiri şi transferuri
La propunerea definitoriului provincial, PS Petru Gherghel a făcut o serie de numiri şi transferuri începând cu 15 septembrie, în parohiile administrate de părinţii franciscani din Dieceza de Iaşi: parohi: pr. Emilian Antal - Prăjeşti; pr. Iosif Beşleagă - Luizi-Călugăra; pr. Anton Bogdănel - Nisiporeşti; pr. Daniel-Anton Lucaci - Cacica; vicari: pr. Mitică Baltag - Cacica; pr. Sergiu Bolog - Hălăuceşti; pr. Iosif Dancă jr. - Galaţi; pr. Flavian Enăşcuţ - Cacica; pr. Corneliu Horvat - Buruieneşti; pr. Ştefan Mârţ - Hălăuceşti; pr. Ciprian Mate - Prăjeşti; pr. Claudiu Mărtişcă - Prăjeşti. Luarea în posesie canonică a parohiilor va fi duminică, 5 octombrie.
Pe scurt
- 25-29 august: Pelerinajul tinerilor din Schineni la Sighetu Marmaţiei
- 27-31 august: Exerciţii spirituale pentru tinere, la Viişoara, cu tema "A fi fericit nu înseamnă a avea, ci a fi", organizate de Surorile "Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe" sub îndrumarea pr. Petru-Sebastian Tamaş
- 28-29 august: Pelerinaj la Sighetu Marmaţiei al corului Parohiei Traian
- 2-3 septembrie: Pelerinaj la Sighetu Marmaţiei al unui grup de 25 de credincioşi din Valea Mare, însoţiţi de preoţii Iosif Dămătăr şi Albert Babiaş
- 6 septembrie: Liturghie prezidată de PS Aurel Percă, având concelebranţi 30 de preoţi, la întâlnirea a 130 de terezine în biserica din Sagna
- 9 septembrie: Sfinţirea şi inaugurarea Centrului Social "Maria Ward" din Rădăuţi, al Asociaţiei I.S.E.A., ceremonia fiind prezidată de PS Petru Gherghel
- 11-12 septembrie: Întâlnirea de toamnă a preşedinţilor conferinţelor care fac parte din grupa I din cadrul Uniunii Asociaţiilor Caritative "Sfântul Vincenţiu de Paul" din România, în Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Iaşi
- 13 septembrie: Zi de reculegere pentru credincioşi, organizată de călugării carmeliţi de la mănăstirea din Luncani
- 13 septembrie: Ziua Verilor Împreună, cu participarea a 300 de copii şi animatori din opt parohii, la oratoriul salezian "Don Bosco" din Bacău
- 20 septembrie: Împlinirea a 20 de ani de la înfiinţarea centrului local cercetăşesc (Scout) din Pildeşti.