* Edith Pintea (Arad). "În Psalmul 2,7, Tatăl spune către Fiul: "Tu eşti Fiul Meu, Eu astăzi te-am născut". Ce înseamnă la Dumnezeu "astăzi"? veşnicia sau permanenţa? şi cum poate da naştere un Duh pur altui Duh pur?"
Textul complet din Psalm este următorul: "Voi vesti hotărârea Domnului; el mi-a zis: "Tu eşti Fiul meu, eu astăzi te-am născut"". Este proclamarea solemnă a protocolului de numire a regelui prin care acesta devine fiul lui Dumnezeu la fel ca în oracolul profetului Natan din 2Sam 7,13-14: "Eu ... voi întări scaunul lui de domnie pentru vecie. Eu îi voi fi lui tată şi el îmi va fi mie fiu", textul de bază al teologiei davidice. Tot astfel trebuie citit şi Psalmul 89,27-28: "El îmi va spune: "Tu eşti tatăl meu, Dumnezeul meu şi stânca mântuirii mele". Eu îl voi face întâiul-născut, cel mai mare dintre regii pământului". În toate aceste texte nu este vorba de natura regelui, ci de funcţia lui juridică şi de autoritatea lui. Nu este un act biologic de generare-naştere. Religia ebraică refuză în mod radical orice formă de panteism, adică o emanare a regelui din divinitate; după teologia ebraică nu numai regele este fiu al lui Dumnezeu, ci tot Israelul; este o adopţiune filială în funcţie de fidelitatea faţă de misiunea încredinţată regelui mesianic de către Domnul. Folosirea adverbului "astăzi" arată că filiaţiunea regelui începe în momentul celebrării liturgice a întronării. Acest fapt capătă o rezonanţă aparte în relectura creştină a pasajului din Psalmul 2,7 aşa cum este făcută în interpretarea cristologică-escatologică din Evr 1,5.8; 5,5-10; Mc 1,11: la botezul lui Isus. Este vorba de actualizarea lui "astăzi" în liturgie. Este "astăzi" al încoronării care coincide cu naşterea spirituală a regelui, cu revărsarea carismei filiaţiunii. Dimensiunea istorică a "memorialului" biblic contemplă atât trecutul davidic, cât şi prezentul noului rege davidic, cât şi viitorul continuităţii dinastice împreună cu nuanţa escatologică ce va fi exaltată în relectura mesianică.
