Într-o lume care construieşte aparente diversităţi, dar care ne împinge pe toţi în aceeaşi direcţie, le spun adesea copiilor mei: "Nu vă fie teamă să fiţi diferiţi dacă scara voastră de valori este diferită, dacă nivelul vostru intelectual este altul, dacă preocupările voastre sunt diferite...! Nu fiţi parte a unei turme diforme, abjecte, meschine, săracă în idealuri şi valori, aplecată mai degrabă spre rău, doar de dragul de a nu vă simţi marginalizaţi! Creaţi-vă voi înşivă grupuri pe care apoi să le creşteţi şi să le frecventaţi, coagulaţi în jurul unui singur om, dacă deocamdată al doilea nu există, un mic univers în care să trăiţi demn şi să ţintiţi înalt. Curând vi se vor alătura şi alţii. Aveţi puterea de a spune "nu" dacă simţiţi că acesta este răspunsul corect şi mergeţi înainte ţinând capul sus. Gândiţi-vă mereu la ce să simţiţi şi ştiţi că se cuvine spus şi făcut şi căutaţi voi înşivă un răspuns înainte de a îmbrăţişa, orbeşte, puncte de vedere în care mâine nu o să vă mai regăsiţi nici voi, nici cei din jur".

Da, accept, este greu să fii diferit când toţi în jurul tău se lasă modelaţi de aceleaşi şabloane, până la uniformizare... Şi este mai cu seamă greu să faci asta tot timpul, fără să oboseşti, acceptând să pari desuet, acceptând pierderi financiare, acceptând să rămâi, imperturbabil, un alergător de cursă lungă într-o arenă care, după vremuri, este uneori mai plină, alteori, mai goală.

Aş exagera, probabil, spunând că acestea sunt lecţii de viaţă pe care le-am învăţat la "Lumina creştinului". Aici însă am avut, lună de lună, an de an, exemplul viu că acest lucru este posibil şi că el merită făcut. Şi spun aceasta uitându-mă în urmă, la cei peste 20 de ani de colaborare care s-au adunat şi care, pentru mine, corespund unui întreg parcurs uman şi profesional. Dar spun aceasta amintindu-mi şi de paginile îngălbenite, din anii '20, '30, '40, ale aceleiaşi reviste, pe care le-am citit când eram copil, în mica bibliotecă a unui om providenţial, care mi-a marcat existenţa (oare i-am spus vreodată asta?!), o călugăriţă doar în aparenţă simplă, cu un uşor handicap locomotor, dar cu o minte fabuloasă, sora Catrina. Atunci şi acum, "Lumina creştinului" era o voce distinctă, un ghid discret şi neobosit, un discurs elegant despre ce se cuvine spus şi făcut, un mănunchi de idei pozitive, de poveşti de viaţă inspiratoare, despre oameni care se străduiau să fie diferiţi într-o lume care îi împingea să îmbrăţişeze acel tip de libertate dezlănţuită care, în timp, îţi alterează întreaga esenţă umană şi creştină.

Le mulţumesc colegilor mei de la "Lumina creştinului" pentru ceea ce fac, episcopilor noştri pentru că ne susţin într-atât, dar cel mai mult le mulţumesc cititorilor noştri de pretutindeni, care jertfesc din pâinea lor o felie pentru a susţine financiar această voce diferită. Le datorăm parte din bucuria şi entuziasmul cu care scriem şi ne mângâie sufletul să ne ştim în comuniune spirituală cu ei.