Dangăt de clopot
Dangăt de clopot e-n noiembrie,
E violet veşmânt de cruci,
Vezi doar morminte. Unde-i viaţa?
Vezi doar răscruci, unde apuci?
E luna neagră de lumină,
Şi morţi din crizanteme gem,
Voi ce vă bucuraţi de viaţă,
Vă mai gândiţi că e un cer?
Umblăm grăbiţi prin cimitire,
Şi preoţi frunze moarte calc.
Şi-un aspersor stropeşte agale
Istorii, cruci şi un mister.
Doar putregai şi multă ceară,
E un cimitir fără divin.
Dar noi o ştim Cristos e viu,
Toţi morţii-n el de fapt sunt vii.
Opriţi-vă creştini la cruci,
Mai staţi de vorbă cu cei dragi.
Să v-amintiţi iubiri şi chin,
Rugi de iertare să-nălţaţi.
Pr. Emil Lucaci
* * *
Să nu uiţi cerul
Să nu uiţi cerul, când prea lină
Îţi pare clipa pe pământ,
Căci clipa pe pământ e-o clipă,
S-a dus pe-un fulg luat de vânt.
Să nu uiţi iadul, când prea dulce
Îţi pare că ar fi-un păcat,
Căci dulcele păcat e-o fiere
Ce-o să te ardă necurmat.
Să nu uiţi noaptea, când prea albă
Îţi pare ziua care-o duci,
Căci ziua cea prea albă astăzi
Poate sfârşi printre năluci.
Să nu uiţi moartea, când prea tare
Îţi pare tronul unde şezi,
Căci slava lumii e-o părere
Pe care-o pierzi când nici nu crezi.
Să nu uiţi că eşti om, când pare
Că eşti un zeu - şi-aşa gândeşti,
O, secătură trecătoare,
În ce nimic te prăbuşeşti!
O, nu uita ce ţi-e-nainte,
Nici tot ce-ţi poate fi-napoi,
Să mergi spre rai, cu fapte sfinte,
Şi nu spre iad, târând noroi!
