Consistoriu
Familia a fost tema analizată în cadrul consistoriului extraordinar desfăşurat la Vatican în zilele de 20 şi 21 februarie. S-a reflectat "îndeosebi asupra familiei, care este celula fundamentală a societăţii umane", după cum a spus papa Francisc în cuvântul de deschidere. S-au propus aprofundarea teologiei familiei şi pastoraţia care trebuie realizată în condiţiile actuale.

Ziua Vocaţiilor
"Orice vocaţie [.] cere mereu un exod din noi înşine pentru a centra propria existenţă pe Cristos şi pe evanghelia sa", a scris papa Francisc în mesajul său pentru a 51-a Zi Mondială a Vocaţiilor, care va fi celebrată la 11 mai, în duminica a IV-a a Paştelui. Tema mesajului este "Vocaţiile, mărturie a adevărului" şi a fost publicat la 16 ianuarie. "În viaţa conjugală, în formele de consacrare călugărească, în viaţa sacerdotală este nevoie să se depăşească modurile de a gândi şi de a acţiona neconforme cu voinţa lui Dumnezeu. Este necesar un exod care ne duce la un drum de adorare a Domnului, de slujire a lui în fraţi şi în surori", continuă papa.

Ziua Tineretului
Primul mesaj al papei Francisc adresat tinerilor, ca pregătire a celei de-a 29-a Zile Mondiale a Tineretului, care va fi celebrată la 13 aprilie, are tema: "Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor" (Mt 5,3). Mesajul, semnat la 21 ianuarie, se inserează în tradiţia începută de fericitul Ioan Paul al II-lea şi continuată de Benedict al XVI-lea cu ocazia fiecărei Zile Mondiale a Tineretului. La 22 aprilie, se va marca a 30-a aniversare a încredinţării tinerilor a crucii jubileului răscumpărării. După canonizare, Ioan Paul al II-lea "va fi marele patron al ZMT, al căror iniţiator şi promotor a fost".

Religiile şi violenţa
Personalităţi ale celor trei mari religii monoteiste - creştinismul, iudaismul şi islamul - au participat la 20 februarie la congresul "Religiile şi violenţa", organizat la Roma de Comunitatea "Sfântul Egidiu". Andrea Riccardi, fondatorul comunităţii, a spus că toate religiile trebuie să delegitimeze violenţa şi să predice buna convieţuire, promovând "prin educaţie respectarea celuilalt, dar mai ales să înceteze predicarea dispreţului faţă de celălalt, specifică multor comunităţi religioase".

Călugăriţă centenară
Cea mai în vârstă călugăriţă catolică din lume are 107 ani, se numeşte Candida Bellotti şi este membră a Congregaţiei "Slujitoarele celor Bolnavi". La 20 februarie a împlinit 107 ani. Întreaga sa viaţă a avut grijă de bolnavi ca infirmieră în diferite oraşe din Italia. Fiind încă lucidă şi capabilă să se descurce singură, a participat în ziua aniversării sale la sfânta Liturghie celebrată de papa Francisc în capela casei "Sfânta Marta" din Vatican. În aceeaşi zi, congregaţia a marcat împlinirea a 400 de ani de la moartea fondatorului ordinului, sfântul Camil de Lellis.

Simpozion"Sacrosanctum concilium - gratitudine şi angajare pentru o mare mişcare de comuniune eclezială" a fost tema simpozionului desfăşurat între 18 şi 20 februarie, la Roma, la Universitatea Pontificală Laterană. Din România, a participat şi ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, numit de papa Benedict al XVI-lea, în anul 2010, membru al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor. Promulgată în urmă cu 51 de ani, la 4 decembrie 1963, de papa Paul al VI-lea, Sacrosanctum concilium a fost prima dintre cele patru constituţii aprobate de Conciliul Vatican II.

Dublu doctorat"Contribuţia Ordinului Franciscan în muzica europeană şi Francesco Maria Zuccari" a fost tema tezei de doctorat în muzicologie pe care pr. Cristian Dumea, OFMConv., a susţinut-o la 11 octombrie 2013, în cadrul Facultăţii de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice a Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi, apoi la Roma, la 15 ianuarie, în cadrul Conservatorului din Vatican, la Pontificio Istituto di Musica Sacra. La Roma, au fost prezenţi şi pr. Pavel Chelaru, responsabil cu muzica sacră, pr. Iosif Dămătăr, alţi preoţi şi laici aflaţi la studii la Roma. Este primul doctor în muzică al Provinciei Franciscane Conventuale din România de la înfiinţarea juridică a acesteia, în anul 1895.

Ucişi în via DomnuluiPreotul Jesús Plaza, 80 de ani, şi fratele Luis Sánchez, 84 de ani, amândoi din Congregaţia Părinţilor Salezieni (SDB), au fost ucişi în noaptea de 15 spre 16 februarie, în oraşul venezuelan Valencia în timpul unei tentative de furt desfăşurată în Colegiul Salezienilor "Don Bosco". Un al treilea confrate, pr. David Marín, 64 de ani, director al colegiului, a fost grav rănit în timpul desfăşurării acestei infracţiuni.

Centru de consiliereLa Chişinău a fost deschis primul centru catolic de consiliere pentru familiile moldovene, în ziua de 14 februarie, în prezenţa Mons. Benone Farcaş. Centrul, un proiect al Fundaţiei "Regina Pacis" (www.reginapacis.org), va oferi consiliere psihologică, pe probleme sociale, pe probleme de etică, premaritală şi de familie, educaţională şi juridică; va promova şi va proteja valorile familiei, ale căsătoriei şi dreptului la viaţă. Potrivit statisticilor, în Republica Moldova aproximativ 150.000 de minori sunt departe de părinţii care au emigrat şi o treime dintre căsătorii se termină printr-o separare sau divorţ.