În primul său mesaj pentru Postul Mare, semnat la 26 decembrie 2013, cu tema "S-a făcut sărac pentru a ne îmbogăţi cu sărăcia sa" (cf. 2Cor 8,9), papa Francisc s-a îndreptat spre sărăcia lui Cristos în a deveni om şi sărăcia creştinului. Ideea de "sărăcie", după cum se ştie, este foarte îndrăgită de papa Francisc, care, de la începutul pontificatului său, a voit să evidenţieze această dimensiune a vieţii creştinului, scoţând în evidenţă o viziune integrală a sărăciei.

"Sărăcia lui Cristos este cea mai mare bogăţie", explică papa, menţionând că "Isus este bogat în încrederea sa nemărginită în Dumnezeu Tatăl, în încredinţarea în orice moment lui, căutând mereu şi numai voinţa şi gloria sa".

Mesajul face o distincţie importantă între "sărăcie" şi "mizerie". Nu sărăcia, care este o atitudine evanghelică, ci mizeria trebuie combătută.

Reamintind cuvintele autorului Leon Bloy, care spunea că "singura tristeţe adevărată este aceea de a nu fi sfinţi", papa subliniază că "există o singură mizerie adevărată: aceea de a nu trăi ca fii ai lui Dumnezeu şi ca fraţi ai lui Cristos", negând astfel legătura sa existenţială cu un Tată care-I dă viaţa.

Sfântul Părinte enumeră trei tipuri de mizerie: mizeria materială, mizeria morală şi mizeria spirituală. Prima "îi atinge pe cei care trăiesc într-o condiţie nedemnă de persoana umană. În faţa acestei mizerii, Biserica oferă slujirea sa, diakonia, pentru a merge în întâmpinarea nevoilor şi a vindeca aceste răni care desfigurează faţa omenirii".

Mizeria morală "constă în a deveni sclavi ai viciului şi ai păcatului", care privează demnitatea persoanei.

Această "formă de mizerie, care este şi motiv de ruinare economică, se leagă mereu cu mizeria spirituală, care ne loveşte atunci când ne îndepărtăm de Dumnezeu şi refuzăm iubirea sa". "Evanghelia, scrie papa, este adevăratul antidot împotriva mizeriei spirituale".

Spre final, papa Francisc invită la o despuiere de lumesc, subliniind că, deşi "sărăcia doare", "Postul Mare este un timp potrivit pentru despuiere; şi ne va face bine să ne întrebăm de care lucruri putem să ne privăm cu scopul de a ajuta şi a îmbogăţi pe alţii cu sărăcia noastră".

La final, papa îl roagă pe Duhul Sfânt "să susţină aceste propuneri ale noastre şi să întărească în noi atenţia şi responsabilitatea faţă de mizeria umană, pentru a deveni milostivi şi făcători de milostivire".